sâmbătă, 29 februarie 2020

Povestea Mărțișorului 2020

Iată-ne la cea de a opta ediție a Proiectului-concurs ”Povestea Mărțișorului”. O ediție de colecție, o ediție de lux, un motiv de sărbătoare pentru Școala Gimnazială Stroiești, pentru organizatori și participanți, dar și pentru susținătorul acestei activități - Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, la sediul căruia a înflorit, într-o explozie de culoare, Expoziția de mărțișoare.

Numărul 8, cifra 8, simbolul infinitului are tot atâtea valențe matematice, astrologice, astronomice, religioase, filosofice, istorice, numerologice sau biologice, plăsmuind un minunat șirag octomer: timpul închis într-o clepsidră, spațiul întreg surprins fugar de o spirală, viața însăși trasă pe o roată, conexiunea divinului cu umanul sau încleștarea catenelor de ADN pe  axis-ul existențial.

Opt este un avatar al lunii martie, lună considerată în vechime prima a anului. În modernitate, această lună plină de fecunditate a fost închinată femeii, iar ziua dăruită tuturor femeilor este 8 Martie.

Poporul român a avut o legătură veche, previzibilă în modernitate și post-modernitate, cu luna martie. Încă din cele mai vechi timpuri s-au oferit femeilor și copiilor amulete prețioase, realizate manual, legate cu un șnur bicolor (inițial alb și negru) cu scopul de a-i proteja și de a fi sănătoși. Așadar, Povestea Mărțișorului  este bimilenară, originea mărțișorului asimilându-se cu însăși originea poporului nostru.

Lumea secularizată în care trăim, transformarea comercială pe care o suferă fiecare tradiție, ne-au convins că mărțișorul, acest bun patrimonial inclus recent în eritajul imaterial UNESCO, trebuie să fie motiv de bucurie pentru elevii școlii noastre și de ce nu, pentru elevii din întregul spațiu balcanic.

Prin urmare, eforturile echipei de proiect au fost luate în considerare an de an, iar proiectul-concurs a trecut prin toate fazele, figurând în acest moment în CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR EDUCATIVE INTERJUDEȚENE, la poziția 1527 Concurs de arte vizuale (Anexă OMEC, nr. 5597/2019) și poziția 4 - Concurs de arte vizuale (Lista ISJ Suceava, nr. 1504/2020).

Ne-am bucurat la fiecare ediție de sprijinul doamnei inspector Tatiana Vîntur, departamentul de educație permanentă, cea care a facilitat creșterea în prestigiu a proiectului și organizarea expoziției în cadrul ISJ Suceava, oferind mentorat echipei coordonatoare pentru îmbunătățirea întregului program.

Secțiunile de participare au fost:
- mărțișoare (tehnică la alegere, așezate pe suport)
- felicitări (tehnică la alegere)

La această ediţie au participat 791 de elevi, coordonaţi de 436 de cadre didactice, din 27 judeţe ale ţării.

Va urma etapa de jurizare a lucrărilor, anunțarea câștigătorilor și transmiterea diplomelor.
Mulțumim tuturor participanților pentru interesul acordat acestui proiect!
Mulțumim partenerilor dedicați!

O primăvară fericită tuturor!









































marți, 25 februarie 2020

joi, 13 februarie 2020

Ora de net - Ziua Siguranței pe Internet

Cine?
-Elevii clasei I/III simultan
- înv. Rusu Toader

Ce?
- realizare panou informativ ”Siguranța pe internet”
- muncă pe echipe în Caietul de lucru ”Ne jucăm și învățăm navigarea pe internet”
- utilizarea responsabilă a telefonului mobil

Unde?
- Școala Primară ”Ilie Grămadă” Zaharești

Când?
- 10 februarie - 14 februarie 2020

De ce?
- campanie de informare și responsabilizare a cetățeniei virtuale









sâmbătă, 1 februarie 2020

Campania RESPECT - Săptămâna Județeană Antiviolență în Școli


În perioada 27 - 31 ianuarie 2020 la nivelul județului Suceava s-a desfășurat Săptămâna Județeană a Nonviolenței în mediul școlar – Campania R.E.S.P.E.C.T. Săptămâna a inclus Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, cu manifestație în 30 ianuarie 2020.
Campania RESPECT a fost inițiată în 2015, de către Inspectoratul Școlar Județean Suceava, coordonator inspector școlar prof. Tatiana Vîntur, și reprezintă valorizarea rezultatelor proiectului strategic ”Medierea conflictelor în mediul educațional, social și cultural”.
Campania RESPECT are scopul de a preveni agresivitatea și violența în mediul școlar prin exersarea comportamentelor și atitudinilor civilizate, în mediul școlar și în afara acestuia, astfel încât copiii/elevii să se manifeste cu responsabilitate, să fie capabili să-și gestioneze emoțiile, în deplină siguranță, printr-o atitudine tolerantă, preventivă, comunicând activ, asertiv și nonviolent.
Componentele campaniei sunt: 
Responsabilitate
Educație
Siguranță
Prevenție
Emoție
Comunicare
Toleranță

Școala noastră a participat cu două activități în cadrul campaniei:
- ”Ziua Internațională a Nonviolenței în școli”, componenta P (Prevenție), coordonată de prof.înv.primar Bondar Adriana, la care au participat elevii clasei I, aceștia întrecându-se într-un concurs de desene tematice și delectându-se cu jocuri distractive propuse de coordonator;
- ”Povestea lui Suflețel”, componenta E (Emoție) coordonată de prof.înv.primar Rusu Toader, în care au fost implicați elevii clasei simultane P/III de la Școala Primară ”Ilie Grămadă” Zaharești, cu jocuri dedicate managementului emoțiilor, depășirea situațiilor critice, transformarea ”Monstrului Violență în Zâna Antiviolență”.

Felicitări tuturor!