Începând cu 1 septembrie 2020 la nivelul fiecărui inspectorat județean de poliție din țară funcționează BIROUL SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ ce are ca scop creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic precum și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ.
Concomitent, a fost lansat Planul Național Comun de Acțiune - PNCA 2020 dedicat creării unui mediu școlar sigur pentru elevi și cadre didactice.
Colaborarea dintre Ministerul Afacerilor Interne, prin IJP SUCEAVA și Ministerul Educației și Cercetării, prin IȘJ Suceava, va fi concretizată la nivel local prin acțiuni comune realizate de Biroul Siguranță Școlară Suceava, coordonat de comisar șef de poliție Ciotău Marius.
La nivelul țării, aproximativ 300 de polițiști se vor dedica activităților de siguranță școlară. Aceștia, împreună cu membrii Comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității de la nivelul fiecărei unități de învățământ, vor face front comun împotriva atitudinilor delicvente.