”Prinşi de mirajul zeului
Cronos uităm uneori că timpul, înainte de toate, este doar o perindare a “marelui secundar”
pe circumferinţa orologiului universal...”
Acesta este
obârșia argumentului pentru care, an de an, la Stroiești se organizează, încă
din 2009, Festivalul Ziua Recoltei. Un festival ce dorește să imortalizeze
esența satului bucovinean și să o transmită peste generații, dincolo de timp.
Ediție harică, dacă o putem numi așa, desfășurată pe 8 noiembrie 2015, festivalul a încununat edițiile anterioare
prin sunet, culoare și lumină.
Parteneri
în desfășurarea festivalului au fost Școala Gimnazială Stroiești, Consiliul
Local și Primăria Comunei Stroiești. La fel ca și în edițiile anterioare,
spectacolul a fost oferit de elevi și grădinari ai școlii coordonați de cadrele
didactice, foști elevi ce ne fac cinste
la licee prestigioase din municipiul Suceava și invitați, grupul vocal
”Bucovina” din Calafindești.
Expoziția
de produse agricole a adunat și la această ediție cartofi giganți, știuleți de
porumb foarte mari, dovleci foarte grei și multe alte roade ale toamnei de mărimi impresionante. Premiile
au fost pe măsură. Sponsorizarea acestora a fost posibilă datorită firmei
Albertino Suceava.
Au urcat pe
scenă echipe de dansatori, grupuri de recitatori, talente muzicale și
actoricești. Piesa de rezistență a festivalului a fost Parada costumelor
populare în urma căreia trei dintre participante au fost încununate cu titlul
”Mi-ss Populară”.
Organizatorii
mulțumesc participanților, cadre didactice și elevi, invitaților, sponsorilor
și instituțiilor implicate în buna desfășurare a festivalului.
Membrii juriului
Liana Fărtăiș
Clasele VII-VIII
Diana Sacaliuc și formația SONYX Suceava
Clasa VA
Moroz Veronica
Parada
Clasa VB
Grădinarii Grupa Mare
Parada
Dans VA
Mărginean Andreea și Mărginean Mihai
Poza de grup
Grupul Vocal Bucovina Calafindești
”MI-SS POPULARELE”
Miss Toamnă Mărginean Daiana VIIIA
Miss Eleganță Varteniuc Dana VIIIA
Miss Popularitate Grămadă Cătălina
Diseminarea proiectului:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu