Legăturile dintre oameni se stabilesc prima dată în inimile
lor. Puțini oameni realizează cât de mare este conexiunea dintre spiritele ce
gândesc la fel, acționează în același mod, simt identic.
Dacă toate acestea sunt dublate de un factor comun, trăirile
devin mărturii, sentimentele se transformă în scuturi spre neuitare, iar oamenii ajung să nu
mai trăiască pentru ei înșiși.
Așa s-a născut și povestea
ce urmează a fi prezentată - ”Stroiești, numele ce ne leagă”. Două localități
cu același nume, din două țări diferite, au devenit termenul comun în jurul căruia peste treizeci de persoane -
elevi, cadre didactice, reprezentanți de instituții, părinți și bunici, timp de
două zile, pe 29 și 30 octombrie 2016, au ales să simtă într-un mod identic, au
stabilit convenții funcționale, au legat prietenii statornice și au transformat un schimb de experiență
într-un schimb de viață.
Școala Gimnazială Stroiești, Primăria Comunei Stroiești,
Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii
Tradiționale Românești din Ucraina,
filiala Stroești, Complexul Instructiv Educativ Stroești din raionul Sulița
Nouă și Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română ACDERU din Ucraina au fost
parteneri în cadrul activității mai sus amintite. Delegația din partea
ucraineană a fost alcătuită din 7 cadre didactice, membre a ACDERU, în frunte
cu Lilia Govornean, președinta asociației, metodistă la Institutul Postuniversitar de Perfecționare a Cadrelor Didactice din regiunea Cernăuți, și 6 elevi coordonați de doamna
profesoară Ludmila Rotaru, președinta filialei Stroești a CBACPCTR.
Activitățile s-au desfășurat pe două componente: Proiectul
cultural transfrontalier ”Stroiești-ladă
de zestre bucovineană” și Schimb de experiență transfrontalieră ”Portret de
dascăl”. Acestea au cuprins jocuri de cunoaștere, prezentarea ofertei
educaționale a școlii, realizarea unui minispectacol, acțiuni de descoperire și
implementare a unor măsuri pentru dezvoltarea potențialului turistic al zonei,
acțiuni de protejare a valorilor tradiționale locale, acțiuni de identificare a
nevoilor și a oportunităților de
dezvoltare a dacălului modern, realizarea portretului de dascăl precum și cunoașterea
spațiilor de învățământ, vizite la obiective turistice locale și regionale,
etc.
Activitățile se vor desfășura pe parcursul întregului an
școlar 2016-2017, iar Școlii Gimnaziale Stroiești i s-a recunoscut rolul de
starter al activităților, membrii delegației ucrainene lansând invitația ca în
cel mai scurt timp să-și asume statutul de gazdă a următoarelor evenimente.
Consilierul educativ al unității înv. Rusu Toader mulțumește tuturor actorilor
implicați în activitățile de
proiect pentru faptul că au reușit să
transforme Stroiești-ul într-un nume care unește destine și oameni: Școlii
Gimnaziale Stroiești, doamnei director prof. Maria Ciuc, doamnei secretare
Mirela Crainiciuc, doamnei contabile ec. Ionela Pohoață, doamnei educatoare
Ștefania Rita Bădeliță, doamnei înv. Rusu Lilioara Mariana, Primăriei Comunei
Stroiești, domnului primar Mihai Senic, domnului viceprimar Alexandru Tocari,
domnului Bodnariuc Bogdan, referent cultural al primăriei, domnului Vasile
Verciuc, consilier al primarului, Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea
și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Ucraina, filiala Stroești, doamnei Ludmila
Rotaru, Complexului Instructiv Educativ Stroești, doamnei director Larisa
Savciuc, Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română ACDERU din Ucraina,
doamnei Lilia Govornean și membrelor asociației, Pensiunii Casa Domnească
Cacica, părinților Greluț Maria, Fedorovici Aglaia, Fărtăiș Maria, Boca Ioana,
Băițan Lucica, Chira Daniela, Bîrtoi Anișoara, șoferului microbuzului școlar
George Bârtoi, elevilor prezenți ( Bogdan, Victor, Silvia, Dorița, Emilia,
Diana, Alex F., Alex. B, Magda, Iuliana H., Iuliana M., Georgiana, Sergiu ,
Ana)și tuturor celor care au sprijinit cu un gând bun desfășurarea proiectului.
Imagini din cadrul proiectului
Prima zi, 29 octombrie 2016
Primirea invitaților
Cuvânt de bun venit
Jocuri de cunoaștere
Prezentarea școlii și a ofertei educaționale
Daruri pentru invitați
Spectacolul oferit de elevii școlii
Vizită la Muzeul Ciprian Porumbescu
Vizită la Mănăstirea Voroneț
A doua zi, 30 octombrie 2016
Momente de rugăciune la Biserica Nașterea Maicii Domnului Stroiești
Vizitarea Colțului Tradițional ”Stânjenelul” Stroiești
Vizită la Cacica, Salina Cacica, Catedrala Catolica Cacica, Sanctuarul Marian Cacica
Casa Domnească Cacica
Cutia cu mulțumiri
Cuvânt de rămas bun
La revedere!
Felicitari pentru activitatea deosebita, dar mai ales pentru descoperirea celor doua sate paralele - Stroiesti. Ce unii au reusit sa desparta atatia ani, daca nu sufleteste, atunci cu granite si pusti, ati reusit sa uniti voi intr-o secunda. Limba noastra româneasca este cea care ne leaga si cea care nu moare desi unii au vrut sa o ingroape. Felicitari, stroiestenilor! Felicitari, Toader! Sunt mândra ca o bucatica din mine zice ”acasa” Stroiestiului...
RăspundețiȘtergere