Festivitatea de deschidere a anului scolar 2017-2018 a avut loc astăzi,
11 septembrie 2017, la ora 9.00, în curtea Școlii Gimnaziale Stroiești.
Cadrele didactice ale Şcolii Gimnaziale Stroieşti, părinţii şi elevii au
fost onoraţi cu prezenţa trimisului Inspectoratului Şcolar Judeţean
Suceava, doamna inspector şcolar de zonă Ciobîcă Carmen Gina . Ne-am bucurat de asemenea de prezenţa oficialităţilor locale, domnul primar Senic Mihai, domnul viceprimar Tocari Alexandru, reprezentantul Parohiei Ortodoxe Stroieşti 1, preot paroh Druţă Ioan, care a oficiat Slujba de Tedeum, precum si alţi reprezentanţi ai comunităţii locale.
Doamna director Ciuc Maria a dat citire Mesajului Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava,
prin care s-a apreciat munca deosebită a cadrelor didactice şi a
părinţilor pentru buna desfăşurare a actului educaţional. Doamna
director a evidenţiat,
de asemenea, buna colaborare între factorii decisivi ai comunităţii
pentru ca şcoala şi activităţile şcolare să atingă parametrii de
funcţionare maximi, drept pentru care toţi deopotrivă merită mulţumirile
cele mai sincere precum şi reale felicitări.
SUCCES ÎN NOUL AN ȘCOLAR!
La Școala Primară ”Ilie Grămadă” Zaharești deschiderea oficială a anului școlar a avut loc începând cu ora 9.45, în curtea școlii, la ceremonie asistând aceeași oaspeți de seamă. Slujba Tedeumului a fost oficiată de preotul paroh Grădinaru Lucian.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu