Sărbătoarea cea mai dragă a românilor nu a trecut fără a modela simțămintele patriotice ale elevilor și cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Stroiești.
Astfel, zilele de 30 noiembrie și de 1 decembrie au fost marcate prin activități on-line interesante și inedite.
Domnul profesor Ruști Florin Daniel a fost inițiatorul unui concurs de desene la nivelul învățământului gimnazial. Domnia sa a moderat și un set de urări video realizate de elevi.
Doamnele înv. Foca Brîndușa și Rusu Lilioara Mariana au supervizat organizarea unor parade a costumului popular însoțite de felicitări sau desene.
Domnul învățător Rusu Toader a reiterat importanța sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Latura tradițională a fost valorificată prin prezentarea pieselor de îmbrăcăminte populară a zonei Bucovina și pictarea unor vase de lut.
Doamna învățătoare Pșebilschi Cornelia a realizat un maraton al Copăceilor cu Tricolor, iar doamna învățătoare Bondar Adriana a moderat un atelier on-line dedicat zilei naționale.
Felicităm aceste activități realizate în sistemul de învățare on-line! Mulțumim elevilor, cadrelor didactice și părinților ce susțin modelul didactic patriotic.
La mulți ani, români!
La mulți ani, România!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu