Ilie Grămadă, poetul...

”Profesorul Ilie Grămadă este nu numai depozitarul unei înțelepciuni moștenite din străbuni ci și cărturarul care a sporit-o prin lecturi alese cu discernământ anume parcă spre a îndreptăți o observație adâncă a geniului poeziei românești - Mihai Eminescu - după care cunoștințe puține și bine mistuite limpezesc conștiința, formează o cărare bătută a cugetării, o normă care reglează întreaga activitate intelectuală.”

(Ion I. Solcanu)

Luna decembrie aduce în conștiința comunității din Zaharești numele lui Ilie Grămadă. Profesor universitar, director de teatru, membru al Academiei Române, Ilie Grămadă a lăsat și o moștenire culturală deosebită, având un memoriu de titluri și lucrări ce conține peste 150 de poziții extrem de valoroase incluzând volume, studii și articole, cursuri litografiate sau manuscrise.

Totuși, puțini dintre noi cunosc că Ilie Grămadă a avut și înclinații poetice. Astfel, publică între anii 1932-1933 în revista Institutului de Arte Grafice și Editură ”Glasul Bucovinei” câteva dintre poemele sale ”Silent Tempora”, ”Resemnare”, ”Sbucium” sau ”Mai curând” , poezii ce indică aplecarea deosebită a scriitorului spre misterele vieții, spre teologie sau filosofie.

Deoarece astăzi, 10 decembrie 2022, se împlinesc 111  ani de la nașterea marelui cărturar  (n.1911) vă invităm să îl descoperiți sau să îl redescoperiți pe Ilie Grămadă ca poet.

Mai curând

 Ilie Grămadă

Când ziua plânge'n noapte

Zvon de pretutindeni...

Sgribulite, două șoapte ~

Fire de păingăni ~

 

Tremură ca teama morții

Gânduri de izbeliști! ...

Vis de aur? firul sorții?

Trudnice priveliști! ...

 

Picură văpaia lunei

Glas de'ngropăciune...

"De ce taci? grăbește, spune-i

Cântece din strune..."

 

Să-și îndoaie sufletul

Spre adâncul firii ~

Și să-i ducă umbletul

Farmecul simțirii... !

 

Că se rup aripe

De vise'n neștire...

Vânturile, clipe,

De păingăni fire...

 

(Sursa: http://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/39101, Grămadă, Ilie, "Mai curând...", Junimea Literară, An.22, Nr.1-3, 1933, p.25)

 

 

 

SILENT  TEMPORA

Ilie Grămadă 

„Era tăcut necunoscutul, doar clocoiau, ici colo vine,

când s'a pornit inel de aur, mișcat de cine ştie cine,

să se învârtă pe un deget cu mult prea mare pentru el...

Și-atunci s'a rupt logodna morții și toate s'au schimbat, altfel

decum cu degetul pe-o apă făcuse planul dinainte

natura, fiica Nimănuia, cu chip frumos și multă minte...

Ce fu apoi, nici că se ştie (când vremuri trec şi vremuri sbor...);

fu moarte? viață? liniștire? Între tăcute ziduri, închisă-i taina lor.

 

Și'n visul clipei ce-a trecut, din tulburea tăcere

născutu-s'a un chip pribeag, cu-a Nimănuia vrere ...

E că fu în fantezia zilelor de-atunci să fie!

Azi, ridică-se țărâna; ai'ntâmplării fii din glie

cer cu glasuri zugrumate, cu mâni sgârcile spre neant,

cerul, totul și nimica... - Unde eşti, bătrâne Kant?

 

 

RESEMNARE

 Ilie Grămadă

Mă chinuie un gând pribeag

spre lumi necunoscule...

Să leg cu lanț un lung şirag

de zeități mărunte.

 

De ar păși nepăsători

în chinuri, fără vaer...

Aș şti că de trăiești sau mori,

ești biet atom pierdut în aer...

 

Lor le-aș clădi un templu sfânt,

neîntinat cu sânge.

Un imn etern şi tainic cânt ~

ca de mormânt ~ar plânge...

Și le-ar cânta mărirea-n veci,

Cerşindu-le -ndurare.

Ar plânge lumi şi pietre

Reci cu lacrime amare.

 

Dar zeii tac în  neființă.

Noi plângem clipa ce-am pierdut

şi ne 'nchinăm cu trudnică credință,

La ușa mortului trecut...

 

 

Sbucium

 

de Ilie Grămadă

 

Care este a ta cale,

Înger palid,visător?

În făptură ți-e viața,

Iar în ochi al morții dor...

 

Fost-ai sufletul pierdut

Dintre lumi ce n'au sfârșit,

Și ţi-ai dus peregrinarea

Până ai păcătuit?

 

Spasmul visurilor noastre

Poate te-a cuprins vreodată —

Și atunci nemărginirea  

Ți-a dat viața lumii toată!

 

De ți-ai sfărâma de pietre

A durerilor povară,

Focul urii sau iubirii,

Mai adânc ar creşte iară...

 

Că ni-e viața chinuirea  

Frământărilor eterne... 

Peste sufletele noastre

Visul păcii nu  s'așterne...

 

Poate dincolo-i tăcere  

Molcomită-n nopți cu stele...  

Sau e visul unor umbre

Chinuite şi rebele...

 

Că ni-e viața întruparea  

Frământărilor eterne...

Peste sufletele noastre  

Tot acelaș fum se cerne...

 

( Sursa: http://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/39075

Grămadă, Ilie, Silent tempora. Resemnare. Sbucium, Junimea Literara, An.21, Nr.7-12, 1932, p.243-244)

Ilie Grămadă la 70 de ani

(Imagine prelucrată din volumul ”Profesorul Dr. ILIE GRĂMADĂ la 70 de ani” apărut sub îngrijirea lui profesorului Ion I. Solcanu, în anul 1984 la Iași, sub egida ”Universității Alexandru Ioan Cuza” în cadrul Facultății de Istorie - Filozofie)