Data de 14 mai 2026 va rămâne cu siguranță tipărită în memoria elevilor gimnaziști ai Școlii Gimnaziale Stroiești ca o zi a experiențelor memorabile.
Pentru elevii claselor a VIII-a A și B, ziua a stat sub semnul deciziilor importante. Însoțiți de diriginții lor, prof. Ruști Florin Daniel și prof. Matei Claudiu Ionel, viitorii absolvenți au participat la evenimentul "Porți Deschise" organizat de Liceul "Spiru Haret" Suceava.
Vizita a fost o oportunitate excelentă pentru elevi de a descoperi oferta educațională a liceului, pentru a vizita laboratoarele și sălile de clasă unde ar putea studia din toamnă și interacționa cu profesori și elevi ai liceului.
În paralel cu activitățile academice, sportul a ocupat un loc central în agenda zilei. Echipa de handbal (fete junior) a școlii noastre (clasele a IV-a și a V-a) a bifat o premieră absolută - primul lor meci amical.
Partida s-a desfășurat la Liceul cu Program Sportiv Suceava, unde fetele noastre s-au confruntat cu sportivele pregătite de antrenorii Răzvan Bernicu și Iulian Dugan.
"Fetele Școlii Gimnaziale Stroiești au jucat și au luptat exemplar. Chiar dacă scorul final nu a fost de partea noastră, ele au dat dovadă de un caracter puternic. Această experiență este piatra de temelie pentru viitoarele meciuri pe care le vom disputa!" – a declarat responsabilul echipei, domnul prof. Ruști Florin Daniel.
Succesul unei astfel de zile se datorează unui lanț factori. Mulțumiri speciale se îndreaptă către prof. antrenori LPS Suceava Răzvan Bernicu și Iulian Dugan, pentru găzduire și fair-play.
Aprecieri deosebite părinților, a căror implicare a făcut posibilă deplasarea elevilor la Suceava.
Felicitări tuturor elevilor pentru implicare!
Fie că vorbim despre viitoarea carieră de licean sau despre progresul pe terenul de sport, Stroieștiul demonstrează că are tineri cu perspective.


















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu