marți, 29 noiembrie 2022

Credem în patrie!

 ”Fii liberal sau conservator, fii cum știi, dar crede în patrie!” 

(Bogdan Petriceicu Hașdeu)

În aceste zile încărcate de românism și patriotism, ne întoarcem spre imaginea maternă a țării, spre icoana plină de lumină a neamului, spre chipul neatins de vremuri al patriei.

Și cu toate că ar trebui să privim mai des spre aceste sacramente naționale existențiale, ne aducem aminte de idealul românesc, valorile autohtone, limba română, cultura și tradiția locală doar cu ocazia marilor sărbători închinate țării. 

1 decembrie 2022...

104 ani de România... 

În spatele acestor ani, stau veacuri și decenii de românism. Pleiada de momente istorice, personalitățile marcante ale vremurilor trecute  și emoțiile întregi ale acestui neam au fost adunate într-un mănunchi de sărbătoare și recunoștință, evocare și nădejde în continuitate, numit generic ”Credem în patrie!”.

Avem suficiente lucruri în care credem. Dar credința este deplină când atinge și valorile noastre ca neam, ca patrie, ca entitate stabilă într-o lume gata să colapseze.

Prin activitățile extracurriculare ocazionate de Ziua Națională a României, Școala Gimnazială Stroiești a încercat să recreeze unitatea ființială a românului. A sărbători împreună, a cânta împreună, a lucra împreună, a se ruga împreună, a aplauda și a se bucura împreună au fost coordonatele principale ale proiectului educațional patriotic.

Astfel, elevii din gimnaziu, într-un număr record, s-au mobilizat și au realizat cel mai dedicat program de cântece și poezii patriotice cu titlul ”De ce sărbătorim 1 Decembrie?”. Acest lucru a fost posibil datorită doamnei prof.înv.primar Rusu Lilioara Mariana, responsabil activități cultural-artistice, precum și a sprijinului necondiționat acordat de către domnul prof. Matei Claudiu Ionel, doamna prof. Ciobanu Cristina Gabriela, domnul prof. Lungu Darius și domnul prof. Ruști Florin Daniel. De asemenea, întreaga activitate a fost posibilă implicării  și mobilizării maxime a profesorilor diriginți. La activități au participat doamna director prof. Ciuc Maria, însoțită de domnul primar Senic Mihai.

La Grădinița cu Program Normal Stroiești, doamnele educatoare Bădeliță Ștefania RitaGeorge Loredana, doamna învățătoare Bondar Adriana alături de doamna educatoare Iurcu Gabriela au realizat proiectul tematic integrat ”1 Decembrie” ce au inclus amenajarea unui colț tradițional, cunoașterea și recunoașterea costumului tradițional, interpretarea de poezii și cântece patriotice.

La învățământul primar doamnele învățătoare Rusu Lilioara Mariana, Hobjilă Maricela, Ostaficiuc Rozuca, Pşebilschi Cornelia și Bondar Adriana au antrenat elevii într-o acțiune comună de sărbătorire a zilei naționale ce a inclus momente poetice, interpretare de cântece patriotice și expoziția de desene cu titlul ”Ziua Națională a României”

La Școala Primară ”Ilie Grămadă” Zaharești și la Grădinița cu Program Normal Zaharești zilele premergătoare datei de 1 decembrie au fost de sărbătoare, deoarece elevii, preșcolarii și cadrele didactice (prof.înv.primar Foca Brîndușa, prof.înv.preșcolar Muscă Gabriela și prof.înv.primar Rusu Toader) au îmbrăcat straie de sărbătoare și au desfășurat activități de scriere, abilități practice, lectură patriotică sau audiții muzicale dedicate marelui eveniment național sub egida ”Îngerii României”.

Felicităm fiecare acțiune în parte!

Apreciem mobilizarea elevilor, preșcolarilor și cadrelor didactice pentru a participa la acest tip de activități!

La mulți ani, români!

La mulți ani, România!

































sâmbătă, 26 noiembrie 2022

EROUL TIN TINE - Turneu Motivațional Edi Stancu@Antena1

Vineri, 25 noiembrie 2022, în sala Căminului Cultural Stroiești s-a desfășurat spectacolul ”Eroul din tine”, parte a Turneului Motivațional ”Eroul din Tine” ce a cuprins un vast program de educație non-formală (muzică live, dans, acrobație, actorie și magie) cu Edi Stancu - vedetă Antena 1, Dana Matei - câștigătoare ”Dansez pentru tine”, BoB - artistul anului 2021, Kenny Gil - coregraf Connect`r, și Boqk - campion european de dans. 

Spectacolul a fost organizat cu implicarea conducerii Școlii Gimnazială Stroiești și cu sprijinul Primăriei Comunei Stroiești și a Consiliului Local al Comunei Stroiești

Au participat toți elevii din ciclul primar și gimnazial, alături de învățători și profesori diriginți. 

Întregul spectacol a fost construit pe scheletul motivațional al lui ”EU POT!”. Momentele diverse au inclus dialoguri cu publicul și implicarea elevilor participanți în crearea atmosferei, antrenarea acestora în repetiții colective de dans sau karaoke. Materialele folosite pe parcursul show-ului au fost de impact: măști cu pericolele tehnologiei moderne (televizorul, WI-FI-ul), un caiet magic în care s-a putut scrie cu ajutorul minții, focul și fumul transformate în flori etc.

Entuziasmul elevilor prezenți a fost maxim, iar prestația artiștilor a fost pe măsură.

Mulțumim organizatorilor pentru un moment educațional deosebit, impregnat cu stare de bine!