Elevii Școlii Primare "Ilie Grămadă" Zaharești, coordonați de prof.înv.primar Foca Brîndușa, au evidențiat importanța zilei de 25 octombrie în cadrul activității "Ziua Armatei Române".
De asemenea, am continuat să găsim alternative pentru petrecerea Halloween-ului. Le-am găsit la cei mici. Preșcolarii de la GPN Stroiești și GPN Zaharești coordonați de doamnele educatoare Bădeliță Ștefania Rita, George Loredana și Muscă Gabriela au realizat activitățile "Supa de legume", "Ciupercuțele", "Atelier de toamnă" în parteneriat cu părinții grupei mijlocii (confecționarea unor jucării din legume, coronițe de toamnă sau ciupercuțe pentru melci) sau "Copăceii decorați".
Elevii clasei pregătitoare, coordonați de prof.înv.primar Pșebilschi Cornelia, au realizat o încântătoare degustare a produselor de toamnă din grădina bunicilor și o expoziție mobilă de dovlecei pictați cu care au încântat privirile tuturor elevilor din învățământul primar.
Elevii claselor a II-a și a III-a, coordonați de prof. Rusu Lilioara Mariana și prof.înv.primar Rusu Toader, au redescoperit bucuria unei plimbări de grup și a câtorva momente de joacă împreună cu prietenii în parcul din localitate.
Felicitări tuturor!
Să aveți o vacanță de toamnă odihnitoare și plină de emoții pozitive!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu