joi, 30 ianuarie 2025

Săptămâna nonviolenței în mediul școlar 2025

"Răul este rău, chiar dacă îl face toată lumea,

Binele este bine, chiar dacă nu îl face nimeni."

(Fericitul Augustin)

Săptămâna Județeană a Nonviolenței în Școli, ancorată în jurul Zilei Internaționale a nonviolenței în mediul școlar - 30 ianuarie, culege roade bogate și în școala noastră.

Un proiect de anvergură, ce are ca element central "Campania R.E.S.P.E.C.T" inițiată de inspector prof. Tatiana Vîntur și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, aduce în discuție, an de an, unul dintre cele mai sensibile subiecte ale comunităților școlare - violența.

Indiferent de domeniu, așa cum arată cunoscutul proverb românesc, "prevenția este mama înțelepciunii". De aceea și activitățile din cadrul campaniei sunt structurate pe componentele: Responsabilitate, Educație, Siguranță, Prevenție, Emoții, Comunicare și Toleranță. Acronimul R.E.S.P.E.C.T. devine, pentru al unsprezecelea an consecutiv, laitmotiv al transformării unităților școlare în sanctuare ale nonviolenței, cu implicații pozitive și de lungă durată în comunitatea extinsă.

Școala Gimnazială Stroiești s-a conectat la R.E.S.P.E.C.T. și în acest an școlar prin intermedierea unor evenimente cu impact, realizarea unor activități extracurriculare/extrașcolare cu finalitate și încheierea unor parteneriate cu suficientă greutate în prevenirea comportamentelor violente.

La inițiativa Comisiei pentru Prevenirea și Eliminarea Violenței din școala noastră, coordonată de pr.prof.înv.primar Rusu Toader, activitățile s-au desfășurat pe două fronturi: Campania R.E.S.P.E.C.T. 2025 și Ziua Nonviolenței în Mediul Școlar.

În colaborare cu direcțiunea școlii și cu cadrele didactice, în săptămâna 27 - 31 ianuarie 2025, s-au realizat acțiuni tematice de prevenire având ca pilon cele șapte componente ale Campaniei R.E.S.P.E.C.T., elevii și preșcolarii fiind îndrumați să realizeze expoziții de desene sau afișe, să se îmbrace în culori-manifest și să adopte comportamente nonviolente. Ca rezultate măsurabile, peste 50 de preșcolari au participat la jocuri de rol ca "Mă simt... atunci când..." și "Suntem buni unii cu alții!" sau au pictat "Floarea emoțiilor", iar aproximativ 120 de elevi din învățământul primar și gimnazial au realizat desene și planșe cu tema R.E.S.P.E.C.T. - "Să înțelegem emoțiile", "Îmbracă-te în violet și fii nonviolent!", "Interpretări și acțiuni proprii ale gimnaziștilor nonviolenți" etc.

Evenimentul central al săptămânii a fost întâlnirea cu reprezentantul Inspectoratulului de Jandarmi Județean "Bogdan Vodă" Suceava, purtător de cuvânt plutonier major Hatnean Magdalena Valentina. Domnia sa a revenit în unitatea noastră și cu o încărcătură emoțională imensă, fiind una dintre elevele de succes ale școlii stroieștene.

Întâlnirea a avut loc în 30 ianuarie 2025 - Ziua Nonviolenței în Mediul Școlar. Cinci sesiuni maraton cu tematică precisă, desfășurate cu elevii din ciclul primar și gimnazial, au transformat întregul eveniment într-o reușită. Modul dinamic de interacțiune, surprizele și stimulentele vizuale, jocurile de mișcare desfășurate au arătat că Jandarmeria Suceava este o instituție de profesioniști, dedicată cauzelor educaționale și interesată să dezvolte parteneriate pentru creșterea gradului de siguranță în societate. Ca rezultate măsurabile, 184 de elevi ai școlii și 16 cadre didactice au participat la sesiunile de prevenție: "Mâinile nu sunt pentru a lovi!", "Ce este violența?", "Violența în mediul școlar", "Când cineva te enervează, încearcă să..." etc.

"Știi că școala și-a îndeplinit misiunea atunci când, după ani și ani, elevii se întorc oameni mari în locurile în care au crescut și s-au format, fiind gata să-i încurajeze și să-i inspire pe școlarii care acum ocupă locurile lor de altădată. 

Magdalena Hatnean este astăzi purtător de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, iar după 14 ani, s-a întors la Școala Gimnazială Stroiești să împărtășească cu noi parcursul ei profesional și realizările remarcabile pe care le-a dobândit de-a lungul timpului.

Entuziasmul, perseverența și profesionalismul de care dă dovadă sunt demne de admirat și reprezintă o sursă de inspirație atât pentru cei mici, cât și pentru mari" a arătat doamna învățătoare Rusu Lilioara Mariana în cuvântul de bun venit. 

Dorind să transforme acest eveniment într-o oportunitate pentru colaborări ulterioare, Școala Gimnazială Stroiești a oferit Inspectoratulului de Jandarmi Județean "Bogdan Vodă" Suceava, prin doamna plt.maj Hatnean Magdalena Valentina, DIPLOMA PRIETENIEI pentru implicarea deosebită în promovarea valorilor educaționale și dezvoltarea parteneriatelor interinstituționale.


Felicităm frumoasa colaborare ce a dus la enumerarea atâtor rezultate valoroase!

Felicităm preșcolarii, elevii și cadrele didactice pentru implicarea deosebită în activităţile desfășurate!

Mulțumim domnului general de brigadă Postelnicu Ionel, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava și echipei manageriale a Jandarmeriei Suceava pentru deschiderea spre colaborare!

Mulțumim doamnei plt.maj Hatnean Magdalena Valentina pentru efortul prezenței și vivacitatea profesională!

Mulțumim conducerii unității noastre, doamnei director prof. Ciuc Maria, pentru acordul desfășurării activităților!

Mulțumim doamnei inspector prof. Tatiana Vîntur pentru munca susținută în a poziționa județul Suceava ca pol al nonviolenței în mediul școlar!


A consemnat,

Responsabil CPEV

Pr.prof.înv.primar Rusu Toader 














































































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu