joi, 25 septembrie 2014

26 septembrie 2014 - Ziua Europeană a Limbilor Străine



"Ziua Limbilor Europei este o manifestare care celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul, învățarea limbilor străine pe durata vieții. Ziua Europeană a Limbilor are ca obiectiv să atragă atenția publicului asupra importanței învățării limbilor străine și să îl sensibilizeze cu privire la existența și valorea tuturor limbilor vorbite în Europa, încurajând învățarea lor.
Manifestarea a debutat în anul 2001, an care a fost declarat de Consiliul Europei Anul european al limbilor vorbite. De atunci, în fiecare an, la 26 septembrie, în fiecare din cele 45 de state membre ale Consiliului Europei, se sărbătorește Ziua limbilor vorbite.
În Europa se vorbesc 24 de limbi oficiale, dar există și peste 60 de comunități autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară. " 





Şcoala Gimnzială Stroieşti a sărbătorit în avans această zi, graţie muncii doamnei prof. Burac Marinela şi devotamentului elevilor gimnazişti care au pregătit cu această ocazie cântecele, poezii şi scenete în limba engleză şi limba franceză. Au participat, în calitate de spectatori, cadre didactice ale şcolii şi elevi din clasele I-VIII.


Felicitări tuturor!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu