sâmbătă, 30 octombrie 2021

AGRO-TECH, eveniment on-line marca MEET AND CODE

Vineri, 29.10.2021, în intervalul orar 14.00-16.00, Asociația de Părinți a Școlii Gimnaziale Stroiești, în colaborare cu Școala Gimnazială Stroiești și Primăria Comunei Stroiești, a desfășurat evenimentul on-line AGRO-TECH

 Conținutul abordat în cadrul evenimentului a cuprins:

  • Care va fi agricultura viitorului?
  • Ce este Agro-tech?
  • Cum ajută Agro-tech fermierii din întreaga lume?
  • În ce fel pot fi tehnica și tehnologia aliate agriculturii?
  • Care sunt principalele IoT (Internet of Things) aplicabile și pliabile activităților agricole?

În urma prezentării teoretice, elevii au participat la activități practice: ”Hartă interactivă pentru monitorizarea aerului și a apei”, ”Afișe - Agricultura viitorului”. 

Participanții, elevi din ciclul gimnazial, aparținând Școlii Gimnaziale Stroiești, școală din mediul rural, au concluzionat că agricultura viitorului este cu adevărat o provocare. 

Entuziasmul elevilor arătat în timpul activităților teoretice desfășurate sincron, disponibilitatea acestora spre acțiuni practice desfășurate asincron, expoziția de desene, colaborarea cu profesorul de educație tehnologică și consilierul educativ al unității (doamna Ciobanu Cristina și domnul Rusu Toader ) au fost doar câteva dintre punctele tari ale evenimentului nostru. 

Mulțumim Meet and Code pentru șansa de a fi părtași educației viitorului!

Reamintim că Asociația de Părinți a Școlii Gimnaziale Stroiești  a obținut finanțare pentru evenimentul online "AGRO-TECH" prin programul Meet and Code (https://meet-and-code.org/) susținut la nivel european de compania de software SAP.

În România, programul este coordonat pentru cel de-al 5-lea an consecutiv de #AsociațiaTechsoup și susține evenimente online de tehnologie și programare aliniate cu misiunea inițiativei Comisiei Europene: Europe Code Week. 










luni, 25 octombrie 2021

Consiliul Reprezentativ al Părinților de la Școala Gimnazială Stroiești

Luni, 25 octombrie 2021, s-a desfășurat la Școala Gimnazială Stroiești (cu respectarea normelor și regulilor specifice pandemiei) prima ședință a Consiliului Reprezentativ al Părinților de la Școala Gimnazială Stroiești.

Ordinea de zi a cuprins:

1. Alegerea CRP pentru anul școlar 2021-2022
2. Prezentarea activității CRP și Asociației de Părinți SGS în anul școlar 2020-2021
3. Raportul de stare a învățământului stroieștean
4. Discuții diverse

În urma votului exprimat, componența Consiliului Reprezentativ este următoarea:

Președinte VIERIU RODICA
Vicepreședinte SOLOVAN MARIA
Secretar MOROȘAN LĂCRĂMIOARA

Reprezentanții părinților în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Stroiești:
COCARI OLTIȚA, președintele Asociației de Părinți a Școlii Gimnaziale Stroiești
SOLOVAN MARIA, vicepreședinte CRP

Reprezentantul părinților în Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității este POLEACU TODIRIȚĂ.

Conducerea Școlii Gimnaziale Stroiești, prin doamna director prof.Ciuc Maria, mulțumește tuturor părinților pentru efortul prezenței la ședința de debut, pentru implicarea în activitatea trecută și viitoare a consiliului și urează un mandat rodnic părinților aleși în forurile funcționale ale instituției.

Mult succes!











sâmbătă, 23 octombrie 2021

Toamna, doamnă harnică...

Unul dintre proverbele românești arată că "Hărnicia ține gospodăria"

Pornind de la această premisă, doamna profesor Ciobanu Cristina de la catedra de Educație tehnologică a angrenat un număr mare de elevi din învățământul gimnazial în activități de curățenie în curtea școlii.  

Au fost cooptate în proiect atât cadre didactice cât și cadre ale personalului auxiliar. 

S-au adunat frunzele, s-au curățat copăceii din grădiniță, au fost plantați butași de trandafiri și s-au efectuat lucrări de amenajare a spațiului verde din fața școlii.

Elevii au fost încântați de această acțiune, au participat cu interes, aducând de acasă diverse unelte și materiale. 

Felicităm implicarea deosebită a doamnei profesor Ciobanu Cristina în a ține bună gospodărie a școlii noastre! Modelul de hărnicie promovat de elevii școlii noastre să fie dublat de câte ori este nevoie. Mult spor!
















vineri, 22 octombrie 2021

Consiliul Școlar al Elevilor 2021-2022

 În urma desfășurării procesului electoral, în data de 22 octombrie 2021, Consiliul Școlar al Elevilor Junior de la Școala Gimnazială Stroiești are următoarea componență:


Președinte 

SENIC GABRIEL, clasa a VIII-a B


Vicepreședinte

PÂNZARU SERGIU ȘTEFAN, clasa a VII-a B


Reprezentant în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Stroiești din partea elevilor

ROTARIU DENISA, clasa a VII-a B


Reprezentant în Comisia de Evaluare Asigurare a Calității a Școlii Gimnaziale Stroiești din partea Elevilor

ȘUTU MAGDALENA, clasa a VII-a A


Secretar 

SENIC MARIA, clasa a V-a B


Avocatul Elevului pentru învățământul primar 

RADU CRISTIANA, clasa a V-a A


Avocatul Elevului pentru învățământul gimnazial

ANDRUHOVICI CRISTIAN GABRIEL, clasa a V-a A


Felicitări tuturor!














joi, 21 octombrie 2021

Citește-mi 100 de povești!

 La Grădinița cu Program Normal Stroiești și la Grădinița cu Program Normal Zaharești se desfășoară în acest an școlar activități dedicate proiectului național de încurajare a lecturii în grădiniță și în familie ”Citește-mi 100 de povești!”.

Proiectul este inițiat de Asociația OvidiuRo în parteneriat cu Ministerul Educației și Ministerul Culturii sub egida programului național ”România Educată”.

Cărțile oferite în cadrul proiectului sunt foarte valoroase din punct de vedere literar și accesibile publicului țintă. Cele peste 200000 de mii de cărți dăruite și cele peste 600 de unități de învățământ implicate în proiect arată dimensiunea exactă a fenomenului ”grădinițele-biblioteci”.

Planul de activitate include realizarea unei insule de lectură pentru a permite accesul și interacțiunea rapidă cu materialele lecturate. Lunar, un copil sau un adult este invitat să citească copiilor. Se încurajează și serile de lectură în familie

Doamna educatoare Gabriela Muscă de la Grădinița cu Program Normal Zaharești a dat startul  proiectului prin invitarea părintelui prof.înv.primar Rusu Toader în fața grădinarilor.  Astfel, ei aflat povestea despre ursulețul Bruno și emoțiile lui.  

Proiectul va continua cu activități interesante și super-atractive pentru cei mici în ambele grădinițe din școala noastră.

Mult succes!















vineri, 15 octombrie 2021

Programăm cu OZY ȘI BOTY

În evenimentul ”Programăm cu OZY și BOTY”, organizat cu aportul Asociației de Părinți a Școlii Gimnaziale Stroiești, au fost implicați elevi cu vârsta între 8 și 10 ani, pentru care codarea cu ajutorul ozoboților este extrem de facilă.

În cadrul activităților, elevii au făcut cunoștință cu kit-ul de construcție a ozobotului, tehnica de asamblare, au fost instruiți să îl conecteze la laptop/pc/tabletă și l-au programat să execute diverse acțiuni.

Partenerii acestei activități au fost Școala Gimnazială StroieștiBiblioteca Școlii Gimnaziale Stroiești și Asociația de Părinți a Școlii Gimnaziale Stroiești  , iar facilitatorii au fost bibliotecarul școlii - prof. înv. primar Rusu Lilioara Mariana și consilierul educativ al unității -  prof. înv. primar Rusu Toader

Considerăm special acest eveniment întrucât elevii din clasele mici sunt speciali. Școlarii și-au deschis calea spre universul programării prin participarea la acest proiect, ghidați de ozobotul care, la rândul lui, își croiește propriul drum spre cunoaștere.

Reamintim că Asociația de Părinți a Școlii Gimnaziale Stroiești  a obținut finanțare pentru evenimentul online "Programăm cu OZY ȘI BOTY" prin programul Meet and Code (https://meet-and-code.org/) susținut la nivel european de compania de software SAP.

În România, programul este coordonat pentru cel de-al 5-lea an consecutiv de #AsociațiaTechsoup și susține evenimente online de tehnologie și programare aliniate cu misiunea inițiativei Comisiei Europene: Europe Code Week