duminică, 28 mai 2023

Călătorie în Țara Bârsei - Elevii stroieșteni descoperă #RomâniaFrumoasă

 Așa cum i-a obișnuit în ultimii ani pe elevii gimnaziști, domnul profesor Ruști Florin Daniel lansează în fiecare sezon un apel pentru descoperirea țării noastre  #România Frumoasă, cu vizitarea unor obiective turistice recunoscute în Europa și în lume.

Astfel, domnia sa, sprijinit de doamnele prof. Burac Marinela și prof. Ciobanu Cristina Gabriela, însoțiți de 33 de elevi din gimnaziul Școlii Stroiești au vizitat, în perioada 25 - 28 mai 2023, Munții Bucegi (supranumiți și Atlasul Românesc) și valoroasele lor comori naturale, istorice și culturale: Platoul Bucegi, Babele și Sfinxul, Cascada Șapte Izvoare, Lacul Bolboci, Peștera  Ialomiței, Castelul Peleș, Castelul Cantacuzino etc.

Felicitări!






 

joi, 25 mai 2023

Cum să vă numim pe voi, Eroilor?

Cum să vă numim pe voi, Eroilor?

"Martori ai vremurilor trecute", că întru voi pământul strămoșesc a aflat odihnă? "Pui de lei", că prin luptă ați preamărit numele patriei? "Visători de biruinți", că cu totul v-ați dăruit trupurile voastre? "Viteji cu piept de fier", că lucrați încă minunea libertății noastre? Mari sunt numirile voastre, dar mai mari sunt jertfele voastre. Să ne rugăm, dar, să se miluiască sufletele voastre!

(Pr. prof. învățământ primar Rusu Toader)

Activități desfășurate cu ocazia Zilei Eroilor - Înălțarea Domnului 

Recunoștință eternă Eroilor Români!

























duminică, 21 mai 2023

Târgul Ofertelor Educaționale Suceava 2023

Pe 19 mai 2023, între orele 10:00 și 14:00, s-a desfășurat cea de a XXIII-a ediție a Târgului Ofertelor Educaționale din județul Suceava, în organizarea Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică din cadrul CJRAE Suceava, la Shopping City Suceava.


Evenimentul și-a propus să faciliteze interacțiunea dintre elevii claselor a VIII-a cu reprezentanți ai instituțiilor de învățământ liceal, elevi și profesori din județ.


Elevii claselor a VIII-a de la Școala Gimnazială Stroiești au fost prezenți la acest eveniment sub coordonarea prof. diriginte Sabin Cristina, prof. diriginte Huțuleac Ovidiu și prof. Rusu Lilioara Mariana


Mult succes la examene!

Baftă la admitere!



















Educaţie pentru voluntariat la Școala Primară Zaharești

 "Voluntarii nu sunt plătiţi nu pentru că nu au nicio valoare, ci pentru că sunt de nepreţuit." 

(Sherry Anderson)


Cu ocazia Săptămânii Naționale a Voluntariatului la Școala Primară "Ilie Grămadă" Zaharești s-au desfășurat activități de educaţie pentru voluntariat în cadrul Proiectului Educațional SNV 2023.

Acțiunile au fost coordonate de prof.înv.primar Foca Brîndușa, prof.înv.preșcolar Muscă Gabriela și prof.înv.primar Rusu Toader. Au participat preșcolarii de la Grupa Combinată "Buburuzele" din cadrul GPN Zaharești și elevii din clasele simultane P/a II-a "Clasa Florilor" și I/a III-a "Clubul Papioanelor".

S-a discutat pe marginea prezentării PPT "Totul despre Voluntariat", apoi toți participanții la proiect s-au implicat în udarea puieților de tuia și a butașilor de trandafiri, precum și în plivirea straturilor de flori.

Creștem frumos încă o generație de voluntari!

Felicitări!