marți, 30 ianuarie 2024

Săptămâna Nonviolenței în Mediul Școlar 2024

Săptămâna Nonviolenței a debutat în școala noastră cu activități dedicate proiectelor "Campania R.E.S.P.E.C.T." și "Clase fără bullying" inițiate și coordonate de ISJ Suceava prin inspector prof. Tatiana Vîntur.

Promotorii activităților de prevenire a violenței au fost grădinarii de la GPN Stroiești. Sub coordonarea doamnelor educatoare Bădeliță Ștefania Rita și Iurcu Gabriela Elena, în cadrul Campaniei R.E.S.P.E.C.T., s-au realizat posterele "Aceste mânuțe nu vor lovi niciodată" și "Aceste mâini oferă îmbrățișări, ajutor și mângâiere" însoțite de dramatizări "Așa DA, așa NU".

La învățământul gimnazial startul activităților din cadrul proiectului "Clase fără bullying" a fost dat de clasa a V-a coordonată de profesor diriginte Huțuleac Ovidiu cu o expoziție de mesaje și desene având tematica "Fenomenul de bullying".

La Școala Primară "Ilie Grămadă" Zaharești doamna învățătoare Foca Brîndușa a desfășurat, în cadrul Campaniei R.E.S.P.E.C.T., activitățile "Arborele binelui" și "Aceste mâini vor mângâia, nu vor lovi"

Și la învățământul gimnazial activitățile au continuat la clasa a VI-a A, elevii coordonați de prof. Ruști Florin Daniel realizând referate și desene cu tematica "Cauzele și efectele conflictelor"/"Rezolvarea conflictelor".

La GPN Zaharești, doamna educatoare Muscă Gabriela a propus, în cadrul Campaniei R.E.S.P.E.C.T., activitatea "Suntem prietenii ursulețului cafeniu" - lectura educatoarei și pictură cu estompa, pe baza poveștii ce tratează marginalizarea și toleranța.

Clasa pregătitoare, coordonată de prof.înv.primar Bondar Adriana Elena, a realizat expoziția de desene "Campania R.E.S.P.E.C.T.".

Grădinarii din grupa mică a GPN Stroiești coordonați de doamna educatoare George Loredana au realizat, în cadrul Campaniei R.E.S.P.E.C.T., activitățile "Sunt trist atunci când..." și "Inimile noastre sunt pline de respect și prietenie"

Clasa a VII-a B a participat la Proiectul "Clase fără bullying" alături de doamna prof.diriginte Ciobanu Cristina Gabriela cu o activitate inițiată de Grupul Antibullying de la Școala Gimnazială Stroiești, reprezentat de elevele Senic Maria și Pușcaș Carmen, în colaborare cu Comisia pentru prevenirea violenței, președinte pr.prof.înv.primar Rusu Toader. Lecția "altfel" de diriginție cu tema "Fenomenul de bullying - cauze și efecte" a cuprins momente diverse: rezolvarea unui rebus, identificarea tipurilor de bullying, a cauzelor și efectelor, dar și stabilirea "Heptalogul clasei fără bullying"

Clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială Stroiești a implementat ideea "Heptalogului Nonviolenței" împreună cu doamna prof.diriginte Burac Marinela și eleva Pușcaș Carmen, reprezentantă a Grupului Antibullying

Elevii din clasa I, coordonați de doamna învățătoare Rusu Lilioara Mariana, și-au etalat calitățile caligrafice în activitatea "Bunele maniere la școală", ca parte a Campaniei R.E.S.P.E.C.T. desfășurată la nivel județean.

Ultimele activități au fost desfășurate în colaborare cu Cabinetul Școlar de Asistență Psihopedagogică  din cadrul unității noastre, cu implicarea doamnei consilier școlar Georgeta Balmoș, profesor la Centrul Școlar de Educație Incluzivă "Sfântul Andrei" din Gura Humorului. Aceasta a realizat sesiunea de informare "Medierea  conflictului și calitățile mediatorului", în cadrul Proiectului "Clase fără bullying", împreună cu elevii clasei a VI-a B, secondată de domnul profesor diriginte Matei Claudiu Ionel.

În cadrul Campaniei R.E.S.P.E.C.T., doamna consilier școlar Georgeta Balmoș a participat la o instruire pe componenta nonviolenței realizată cu părinții elevilor din clasa a II-a, împreună cu învățătorul clasei - pr.prof.înv.primar Rusu Toader. Temele abordate au fost: "Comportamentul violent la copiii și la adulți", "Utilitatea sancțiunilor" și "Medierea unei situații conflictuale".

Felicităm efortul tuturor pentru realizarea eficientă a activităților!