miercuri, 30 august 2017

Ordinul ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3.382/24.02.2017 privind structura anului școlar 2017-2018










Potrivit ordinului de ministru disponibil atașat, cursurile anului şcolar 2017-2018 încep luni, 11 septembrie și însumează 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni). Structura anului școlar cuprinde semestrul I (11 septembrie 2017 - 2 februarie 2018) şi semestrul al II-lea (12 februarie 2018 - 15 iunie 2018).
Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (23 decembrie 2017 - 14 ianuarie 2018), vacanţă intersemestrială (3 - 11 februarie 2018), vacanţa de primăvară (31 martie - 10 aprilie 2018) şi vacanţa de vară (16 iunie - 9 septembrie 2018). 
Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 28 octombrie - 5 noiembrie 2017. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 8 iunie 2018.
Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 - 31 mai 2018 pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. 
Desfășurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale, care vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

joi, 24 august 2017

Școala de vară ”Copii străluciți, elevi fascinanți” 2017





Descrierea proiectului:


În decursul programelor școala de vară  ne-am  propus atingerea unor teme de interes pentru copii. Dacă prima ediție a fost dedicată tradițiilor și istoriei locale ( Școala de vară ”Urmașii lui Ștefan cel Mare” 2016), la ediția din anul curent a fost promovată educația emoțională în rândul copiilor. Activitățile au ținut seama de resursele locale, valorificarea acestora și implicarea a cât mai mulți parteneri. Unul dintre elementele centrale ale proiectului a fost comunicarea asertivă, bazată pe adaptare continuă la partener și respectare a regulilor de grup. Ideea de comunitate a fost transcrisă de cuvântul ”empatie”, devenind  nota disctinctivă a ediției. Activitățile  propuse au fost juste experiențe de învățare.
Proiectul ”Copii străluciți, elevi fascinanți” a fost unic atât ca program propus pentru școala de vară, cât ca și conținut al activităților.



Scopul  și obiectivele proiectului:

Încurajarea și facilitarea participării elevilor la activități recreativ-instructive de educație emoțională, în condițiile unei implicări voluntare; promovarea  și evidențierea muncii în echipă, precum și utilizarea alternativelor de petrecere a timpului liber, în condițiile unor valențe formativ-educative prin:
v     Dezvoltarea abilităților de intercunoaștere eficientă
v     Dezvoltarea cunoștințelor despre microexpresii
v     Încurajarea manifestării  emoțiilor pozitive
v     Dezvoltarea unei imagini de sine pozitive
v     Recunoașterea valorii pe care o au persoanele din jurul nostru
v     Dezvoltarea abilităților de autocunoaștere și autoafirmare
v     Conștientizarea neputințelor și depășirea obstacolelor
v     Dezvoltarea capacității de exprimare emoțională
v     Gestionarea emoțiilor negative
v     Dezvoltarea abilităților de autoevaluare și evaluare a activităților




Proiectul desfășurat și-a îndeplinit obiectivele în procent de 100%.   
Planificat inițial pentru a se desfășura în luna iulie, având ca spații sălile de clasă, activitățile de reparații ale școlii au făcut ca acest proiect să se desfășoare în luna august, în sălile Căminului Cultural Stroiești. 
Chiar și în aceste condiții,  proiectul a obținut rezultatele scontate. Grupul de beneficiari a fost eterogen. La toate activitățile au participat un număr de 21 de elevi. Parteneriatul cu Primăria ne-a facilitat utilizarea a trei săli din Căminul Cultural Stroiești. Reușita proiectului a fost dată de următorii factori: calitatea de buni cetățeni a elevilor participanți, zelul cadrelor didactice participante și interesul manifestat de voluntari. 
Considerăm că părinții din comunitatea noastră  au obținut prin acest proiect un avantaj imens: copii au fost supravegheați în desfășurarea activităților pe toată durata proiectului;  au avut posibilitatea de a petrece timp liber de calitate și poate cel mai important, cu o investiție financiară foarte mică au reușit să le ofere copiilor un sfârșit de vacanță minunat.

Cadre didactice participante:
prof.înv.primar  Rusu Toader
prof. înv. primar Rusu Lilioara Mariana
prof. Ciuc Maria
prof.înv. preșcolar Bubuțanu Loredana  - Grădinița Pinocchio Fălticeni
prof. înv. primar Dumitrov Natalia - Școala Primară Bosanci
prof. Benke Carmen, Fălticeni
prof. Aioanei Florina, Suceava
prof. Eross Loredana, Colegiul Silvic ”Bucovina”

Voluntari implicați:
Mărgineanu Iuliana
Crainiciuc Mihaela






































luni, 7 august 2017

Revista SGS-SCOALA ALTFEL 2017











Revista  SGS-ȘCOALA ALTFEL nr. 3, an III, 2017, ISSN 2457-1741 ,  ISSN-L 2457-1741 dedicată programului ”Să știi mai multe, să fii mai bun”, instrument util de evaluare a activităților desfășurate în timpul Programului Național ”Școala Altfel”, își deschide paginile pentru cititorii ei.
Coordonatorii  ediției sunt: prof.înv.primar Toader Rusu, director prof. Maria Ciuc și prof. Lilioara Mariana Rusu.

Din Colectivul de redacție au făcut parte: 

Bădeliță Ștefania Rita
Iurcu Gabriela
Foca Brândușa
Hobjilă Maricela
Pitic Rozuca
Pșebilschi Cornelia
Bondar Adriana
Burac Marinela
Ruști Florin Daniel
Huțuleac Ovidiu

Mulțumim echipei manageriale a școlii pentru susținerea financiară  fără de care nu ar fi fost posibilă publicarea acestei reviste.
Revista poate fi descărcată de AICI  sau poate fi vizualizată AICI .