sâmbătă, 21 martie 2020

Ogorul cu îngeri

În acest timp de distanțare socială să ne apropiem sufletește de cei ce se află în linia întâi a războiului provocat de Pandemia COVID-19.

Începând cu lucrătorii Poliției de Frontieră,  și continuând cu Poliția Națională și Poliția Locală,  pompierii SMURD, jandarmii, șoferii de pe ambulanță, asistentele și doctorii ambulanțieri, întreg personalul din UPU, medici, asistente, infirmieri, personalul de la curățenie,  rezidenții,  studenții voluntari și alte categorii de voluntari, toți aceștia își riscă,  potrivit meseriei,  sănătatea lor și a familiei.

A rămâne indiferenți la efortul supraomenesc pe care aceștia îl depun în caz de solicitare maximă a serviciilor medicale sau civile, înseamnă a le nega aureola devotamentului față de profesia aleasă.

Ei sunt îngerii noștri, îngeri păzitorii ce îmbracă haină cerească, găsesc curaj și speranță, oferă sprijin și îmbărbătatare,  vindecă sufletește și trupește.

Inspirați de acest puseu emoțional internațional, elevii clasei pregătitoare/a III-a simultan de la Școala Primară "Ilie Grămadă" Zaharești, sub coordonarea domnului înv. Rusu Toader, au participat la Campania "Ogorul cu îngeri". Cu ajutorul părinților și membrilor familiei, elevii au realizat afișe cu îngerii acestor momente: un medic, o asistentă,  un pompier,  un polițist, un jandarm, Au lipit aceste afișe la geam, rugându-se îngerilor cerești să protejeze pe toată lumea.

"Nu se știe cine dă  și cine primește!" (Leon Bloy/Constantin Noica)















marți, 17 martie 2020

Campania "SPALĂ-TE PE MÂINI!"

Cât de necesar este să acordăm o atenție sporită igienei mâinilor? Cum să ne spălăm pe mâini cât mai corect? De ce trebuie ca după fiecare activitate sau contact personal să facem o dezinfectare totală a mâinilor? Ce trebuie să facem pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jurul nostru?

Elevii clasei I au răspuns afirmativ la solicitarea doamnei prof.înv.primar Bondar Adriana de a lucra acasă în cadrul Campaniei "Spală-te pe mâini!".

Cu ajutorul părinților și membrilor familiei elevii au realizat desene și afișe de promovare a campaniei, însoțite de fotografii demonstrative.

Aprecieri deosebite pentru aceste inițiative de cooptare a elevilor în activități de învățare de tip school-at-home utile și inedite!























luni, 16 martie 2020

”ANDRA TUTTO BENE!”

”Andra Tutto Bene!”  este o acțiune inițiată de mămicile din Italia cu scopul de a-i încuraja pe copii în această perioadă de distanțare socială. Ideea se concretizează într-un desen de tip ”banner” cu un curcubeu în care elevii și preșcolarii inserează acest mesaj: ”TOTUL VA FI BINE!”. Astfel, fiecare balcon, fiecare geam a prins culoare și a contribuit în mod cert la renașterea speranței.

Doamna educatoare Gabriela Iurcu, cu vechi și puternice legături în zona Peninsulei Italice, nu a putut sta deoparte și a propus pe grupul online al ”Grupei Albinuțelor” o temă virtuală, materializată într-un inimos mesaj: ”Totul va fi bine! EU POT, ȘTIU CĂ POT!”.

”Astăzi, și noi, copiii de la grupa mijlocie am pictat și desenat alături de frați, surori și părinți.Am realizat aceste lucrări pe care vi le prezentăm cu drag!” a transmis doamna prof.înv.preșcolar Iurcu Gabriela. ”Uneori, și noi, adulții avem nevoie de o încurajare, iar atunci când niște copii minunați reușesc să ne transmită acest lucru, ZÂMBEȘTI, te simți mai bine. Felicitări tuturor părinților și copiilor pentru implicare!”

Au răspuns pozitiv la acest apel de solidaritate și elevii claselor a II-a și a II-a/a IV-a simultan coordonați de doamnele învățătoare Rusu Lilioara Mariana și Foca Brîndușa. Sub îndrumarea părinților, fraților și a surorilor, elevii s-au întrecut în a elabora cele mai sugestive desene. De asemenea, grădinarii din Grupa Mare, coordonată de doamna educatoare Bădeliță Ștefania Rita, au realizat sub supravegherea părinților desene foarte apreciate.

Felicitări tuturor!