Păstorul
Mărite Aldeo, baci înalt
Ca-n evul fac purtând zăbunul,
Primeşte-al inimii tresalt:
Tu ne eşti mâine-şi străbunul!
Din munţi ai dus bătrânul grai
La şes de seminţii străine
Şi-n albiile lor depline
Ca pe-o năframă-l fluturai...
În calea ta, iobagul rob
De veacuri, gliei, în neştire,
Însămânţa, cu-acelaşi bob,
Pământul plin de cimitire.
Şi pe când el trudea la plug
Tu vânturai, voios, lumina
Din Maramureş pân’la Bug
Şi de la Bug, la Samarina
Tu eşti cuvântul românesc
Purtat pe creştetul mioarei
Strămoşi prin tine se-ntâlnesc
Naintea descălecătoarei...
Întregitor de neam, hoinar
Şi mare preot de noroade
Sărutu-ţi dreapta voievoade
Şi ctitor pretutindenar!
(Confratelui Ilie Grămadă, fecior de baci, bună amintire, Victor Eftimiu)
”În 1911, la 10 decembrie se năștea la Zaharești un alt membru al familiei Grămadă, Ilie, fiul lui Vasile Grămadă și a Paraschivei Mâțu. Era nepotul de frate a lui Nicolai I. Grămadă. Ca și unchiul său Nicolai, Ilie a început să studieze la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava (continuatorul Gimnaziului greco-oriental) iar din clasa a VII-a a continuat la liceul din Vatra Dornei. Motivul mutării sale l-ar fi reprezentat conflictul iscat între Nicolai Grămadă și Gheorghe Cârlan pe motive politice (Nicolai Grămadă era membru PNL iar Gheorghe Cârlan era cuzist).
După finalizarea liceului Ilie a urmat drumul bătătorit deja spre Cernăuți, la Facultatea de Filosofie și Litere. Tot în Cernăuți se aflau și două surori ale sale, mai mici, care urmau cursurile Școlii Normale, devenind învățătoare (una la Vicovu de Sus și una la Pârteștii de Sus, ulterior la Vicovu de Jos).
Provenit dintr-o familie numeroasă, pentru a se putea întreține în anii de școală, Ilie a făcut meditații cu elevi mai mici chiar din timpul liceului, iar la Cernăuți s-a angajat pe rând ca impegat, secretar, și administrator al Universității.
În perioada 1930-1941, Ilie Grămadă a obținut 3 licențe (filosofie, filologie și teologie), un doctorat (filosofie) și mai multe cursuri suplimentare (drept, artă dramatică). În 1944, la fel ca unchiul său, părăsește pentru totdeauna Cernăuțiul, fiind transferat la Facultatea de Teologie din Suceava, ca asistent, predând și limba română ca suplinitor (neplătit), la Liceul „Ștefan cel Mare”.
Până în 1948, când Facultatea de Teologie din Suceava a fost transferată la București, Ilie Grămadă a fost consilier al Consiliului de Administrație al Fondului bisericii ortodoxe al Bucovinei, dar și primul președinte al unui sindicat al corpului didactic din învățământul superior și secundar.
La sfârșitul anului 1948 (15 decembrie 1948) Ilie Grămadă a fost numit conferențiar la Facultatea de Științe Juridice apoi la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Până la pensionarea din 1977, Ilie a devenit profesor universitar în (1971), dar a desfășurat și alte activități, cum a fost cea de director al Teatrului „Vasile Alecsandri” în perioada 1959-1969.
Cea mai cunoscută lucrare de istorie, a sa este Franța lui Richelieu și Mazarin, publicată la Editura Junimea în 1971. Unchiul Nicolai și nepotul Ilie Grămadă, au cochetat și cu politica; Nicolai Grămadă a candidat chiar pentru un loc de deputat de Suceava în Parlamentul României pe listele PNL pentru mandatul 1934-1938 (candidatură care nu s-a soldat cu un mandat de deputat), iar la sfârșitul războiului s-a înscris în Partidul Social Democrat, în timp ce, Ilie Grămadă, s-a înscris chiar în Partidul Comunist Român. Între unchi și nepot au fost stabilite și altfel de relații de rudenie, Nicolai și soția sa Mărioara fiindu-le naș de cununie nepotului Ilie și Ecaterinei Fănuț, în timpul evacuării din 1944 de la Râmnicu Vâlcea. Posteritatea, nu i-a uitat pe nici unul dintre cei trei reprezentanți, deși alți multi membri ai familiei Grămadă, s-au remarcat ca ofițeri, (Nicolai V. Grămadă-frate cu Ilie), învățătoare (Maria și Iuliana, surori ale lui Ilie), judecători (Domnica, vara lui Ilie si nepoata lui Nicolai), doctori (Florin nepotul lui Ilie) etc.
Niciunul dintre cei trei reprezentanți ai familiei Grămadă nu a avut urmași, Ion nu a avut familie proprie iar Nicolai și Ilie și-au dedicat viața activității profesionale dar și sprijinirii celorlalți membri ai familiei în vederea realizării unor studii corespunzătoare.
Dacă situația materială a lui Nicolai a fost mai modestă, soția sa fiind casnică, el și-a ajutat nepoții mai ales prin asigurarea manualelor în anii de școală și îndrumarea acestora spre școli potrivite.
Ilie, fiind cel mai mare din cei 9 frați ai săi, și-a asumat susținerea financiară a acestora în anii de școală și se pare chiar a unchiului și nașului său după pensionare. În semn de recunoaștere și prețuire, Școala primară din Zaharești poartă numele lui Ilie Grămadă, iar Ion a dat numele unei străzi din municipiul Suceava și i s-a ridicat un monument la intrarea în localitatea Stroiești. Doar Nicolai încă așteaptă recunoașterea eforturilor făcute pentru această parte de țară.”
(articol preluat integral de pe pagina: http://revistadeistorielvc.ro/wp-content/uploads/2021/07/Tatiana-Matei-O-FAMILIE-DIN-BUCOVINA.-NICOLAI-ION-ȘI-ILIE-GRĂMADĂ.pdf)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu