Mersul trenurilor... Mersul lucrurilor...

Pentru că ține de dinamica existențială profesională, orice om ajuns la vârsta maturității depline, intrat ușor pe făgașul senectuții, trebuie să se bucure de recunoașterea meritelor sale. În acest sens, Școala Gimnazială Stroiești a organizat în data de 15 septembrie 2023 Cursul Profesoral Festiv ocazionat de pensionarea doamnei învățătoare Hobjilă Maricela.

Întreaga activitate s-a desfășurat sub auspiciul călătoriei: călătoria unui tren pe căile ferate întortocheate ale vieții, călătoria unui ram spre propria-i desăvârșire.

Unul dintre momentele cele mai intense emoțional a fost recitarea unei poezii-dedicație primită de doamna învățătoare Hobjilă Maricela acum 40 de ani, în momentele de practică pedagogică:

”O rămurică a unui pom

Ce crește zveltă și măreață,

Așa rămâneți pentru noi,

Iubita noastră practicantă.

 

Puține clipe petrecute

Cu noi, aici, ca la-nceput,

Lăsat-au amintiri frumoase

Și n-om uita că v-am avut

 

La primii pași în meseria,

Frumoasă, care v-ați ales,

Copii să creșteți, să-i învățați,

Știința cea aflată-n cărți.

 

Noi vă urăm drum drept în viață

Și clipe pline de bucurii.

Să-aveți elevi așa cum are

Iubita noastră învățătoare.

(21.03 – 26.03 1983, poezie primită de doamna învățătoare Hobjilă Maricela în perioada de practică, la Școala Generală nr. 7 Botoșani, din partea elevei Dragomir Oana Carmen, clasa a II-a C)

 

Doamna director prof. Ciuc Maria a susținut o expunere deosebită în care a evidențiat reușitele profesionale ale doamnei învățătoare Hobjilă Maricela.

”Mulți oameni, ca și cifrele, capătă valoare numai prin poziția lor.”

(Napoleon Bonaparte)

Motivați de un asemenea citat, emoționați de greutatea evenimentului, dar inspirați de tematica călătoriei, putem să numim această prezentare

Oamenii între cifre și linii...

Iar această prezentare face referire la o persoană deosebită, doamna profesor pentru învățământ primar Hobjilă Maricela, o învățătoare căreia școala noastră îi datorează 25 de ani de instrucție în linie dreaptă a zeci de copii stroieșteni.

Născută  în zi de  miercuri, 11 august, sub semnul regal al Leului, doamna învățătoare și-a desfășurat întreaga activitate, nu în mod exuberant sau concherant, ci cu multă indulgență, aplecare și înțelegere a nevoilor fiecărui copil.

Parcursul ei profesional a fost un succes. După terminarea studiilor și intrarea în câmpul muncii (în anul 1983), obține definitivatul în anul 1986, gradul didactic II în 1994 și reușita maximă, gradul didactic I, în anul 1999, cu nota 10,00.

Fiind o fire deschisă spre nou și cu interes spre propria formare obține Licența în Științele Educației în anul 2008 și absolvă un Master în Managementul Instituțiilor Educaționale în anul 2012. Nu amintim aici zecile de cursuri de formare continuă pe care, ca un cadru didactic conștiincios, și le-a asumat deplin.

Și-a adus contribuția pedagogică în mai multe unități de învățământ ca Școala Generală Albești (Botoșani), Școala nr. 4 Suceava, apoi din anul 1998 la Școala cu clasele I-VIII Stroiești (actualmente Școala Gimnazială Stroiești), unde, un sfert de secol s-a consacrat ca și învățător valoros.

Această reiterare, la timpul trecut, tristă oarecum, nu trebuie decât să evidențieze faptul că asemenea oameni, de statura academică și profesională a doamnei învățătoarea Hobjilă Maricela, s-au format în vremuri în care unii dintre noi nici nu erau născuți. Ei au trăit evenimente didactice, politice, economice și sociale deosebite, dar efortul cel mai susținut este că au făcut front pozitiv reformei învățământului românesc întinsă pe atâtea zeci de ani.

Aceasta trebuie să fie gloria lor: capacitatea de adaptare, interesul intens pentru aplicarea unor principii și direcții pedagogice noi, încununate desigur de voința puternică de se forma și re-forma ca profesioniști.

De fapt, asta pierde o unitate școlară atunci când un cadru didactic se pensionează. Rămâne fără un profesionist. Școala este deposedată de o veritabilă comoară paideutică. Își diminuează procentul de expertiză didactică.

Deci, profesorii nu sunt doar simple cifre, nu sunt doar alambicate linii... Sunt cifre prin care crește valoarea, sunt linii de tren către glorie și cunoaștere... Sunt însăși locomotivele ce dinamizează educația...

Vă mulțumim, doamnă învățătoare, pentru faptul că ați poposit atât de mult timp și atât de valoros în stația școlii noastre!

După acest moment, doamna învățătoare Hobjilă Maricela a susținut discursul festiv dedicat pensionării domniei sale.

V-am invitat astăzi, aici, să participați alături de mine la unul dintre cele mai emoționante evenimente din viața mea: încheierea unei cariere didactice de 40 de ani, carieră pusă în slujba școlii și a elevilor pe care i-am modelat.

Nu am ales întâmplător această zi. Ziua de 15 septembrie, de-a lungul timpului a fost începutul unui nou an școlar. Acest 15 septembrie 2023 este pentru mine un nou început: începutul VACANȚEI PRELUNGITE.

Vă propun un exercițiu. Imaginați-vă învățământul românesc ca un copac. Un copac bătrân, secular, de pe vremea lui Cuza. Copac cu mii, zeci de mii de ramuri, poate chiar sute de mii... Unele mici, subțiri, plăpânde; altele mai zvelte, tinere. Unele mai mature și altele mai bătrâne. Toate ramurile își urmează parcursul firesc: apar, înmuguresc, înverzesc, înfloresc, rodesc... Toate au grijă, însă, ca arborele să se dezvolte frumos și , an de an, să fie mai viguros.

În acest copac, în urmă cu 40 de ani, am apărut și eu. O rămurică firavă, prea speriată de noua realitate, dar care și-a înțeles repede rolul. Protejată de ramurile mai mari și, de multe ori, ajutată de acestea, încă din prima zi m-am străduit să dau frumusețe copacului. Am avut privilegiul să înfloresc și să rodesc la Școala din Stroiești. Multe ramuri au fost alături de mine, aici. Și eu, alături de ele... Și zic că am făcut treabă bună.

De 25 de ani m-am ocupat de florile acestui sat. Încă din prima zi de când am ajuns aici am fost primită cu drag de colectivul de cadre didactice. Grupul de învățători de atunci și-a deschis brațele și inimile, cucerindu-mă pentru totdeauna. Am simțit aici atâta căldură, încât nu mi-am mai dorit să plec... Și am rămas!

De-a lungul anilor am reușit să formăm o echipă imbatabilă. Directori, profesori, învățători, educatoare... Ne-am sprijinit și ajutat mereu. În tot acest timp, colectivul de cadre didactice a suferit numeroase schimbări: unii au plecat, alții au venit. Unii s-au pensionat, iar alții au plecat de tot dintre noi. Ce a rămas permanent? Calitățile noastre: unitatea, spiritul de echipă, altruismul, empatia, toleranța și, de ce nu, prietenia. Toate acesta ne-au făcut puternici și am putut trece cu bine peste toate obstacolele.

Mă simt onorată că am făcut și eu parte din acest colectiv și, pentru asta, VĂ MULȚUMESC! Se spune că familia și colegii nu ți-i poți alege. Dumnezeu a avut grijă să am o familie frumoasă, de care sunt mândră și cred că și ei, la rândul lor, sunt mândri de mine. Iar despre colegi, bine că nu mi s-a dat posibilitatea să îi aleg, pentru că, în mod sigur, alegerile mele n-ar fi fost la fel de bune.

Mulțumesc, STROIEȘTI! Mulțumesc, colegi și elevi, părinți și personalități oficiale ale satului că mi-ați pictat viața în culori calde, că mi-ați întregit existența,  iar drumul petrecut împreună a lăsat cele mai frumoase amintiri.

Dragi colegi, acestea sunt doar câteva cuvinte despre NOI... În spatele lor sunt numeroase trăiri și amintiri ascunse în memoria mea, la care, când îmi va fi dor, voi apela de multe ori.  Vă urez sănătate și numai bine! Să practicați cu cinste și demnitate profesia de dascăl. Să puneți suflet în tot ceea ce faceți. Doar așa, copacul de care astăzi mă desprind, învățământul românesc, va fi an de an mai frumos și mai viguros.

Vă mulțumesc, din suflet, pentru tot!

 

După un moment de rugăciune, părintele prof.înv.primar Rusu Toader a rostit cuvântul de învățătură, de mulțumire și apreciere pentru activitatea doamnei învățătoare Hobjilă Maricela.

”Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase și la timpul lor; El a pus în inima lor și veșnicia, dar fără ca omul să poată înțelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârșit.

(Eclesiatul 3 , 11)

Distinsă doamnă învățătoare, doamnă director, stimați colegi invitați,

Am ales să vă vorbesc astăzi în calitate de preot... Poate mai mult decât ar fi trebuit la un asemenea eveniment și, cu regret, poate, că am renunțat temporar la haina care m-a consacrat în școala stroieșteană, cea de învățător...

Această alegere nu este întâmplătoare, ci ca să mărturisesc despre lucrarea divină, energetică, spirituală  și superioară ce ne însoțește pe parcursul întregii vieți profesionale.  Unii o tăgăduim, alții o îmbrăcăm frumos în expresia ”dezvoltare și reușită personală”, dar, cred (și puteți confirma) că mulți dintre cei prezenți, la începutul carierei, și-au plecat un moment genunchiul și gândul la rugăciune zicând: ”Doamne, așază-mă într-un loc în care să strălucesc!” Și Divinitatea te-a așezat unde trebuiai și unde îți trebuia.

Acceptarea lui Dumnezeu, fie constantă, fie timidă sau tardivă, este maximă și ar trebuie să fie  maximă în astfel de momente, când contabilizezi ani, reușite, încercări și oportunități, și vezi, de fapt, că ai strălucit atât de mult și atât de frumos într-un loc, prin minunata Lui purtare de grijă, faptele tale învrednicindu-se de veșnicie și neuitare. Și iarăși pleci capul și rostești discret: ”Doamne, îți mulțumesc! Slavă Ție!”

Aș continua în aceeași notă, teologică și poate mai greu de digerat, însă pentru a nu deveni plictisitor, voi centra prelegerea și spre ”slava omului” nu doar ”a Domnului”. Avem în față un om care a influențat pozitiv viețile a sute de copii.  A racordat decisiv la rețeaua cunoașterii zeci de conștiințe. A implementat și promovat un demers axiologic ce are rezultate vizibile și în zilele noastre. A statuat un cadru de referință în sistemul educațional local. A consacrat un model educațional real. A impus cerințe și finalități educaționale tangibile. A creat un prototip al învățătorului modern, dedicat și implicat.

Așa că, doamnă învățătoare Marcela Hobjilă, după atâta muncă, tot cu Dumnezeu înainte și în acest tren al pensiei! Vă doresc să parcurgeți această cale, cu opriri cât mai dese în gări ale recunoștinței, cu staționări cât mai scurte în depou, fără să întâlniți  obstacole sau tuneluri întunecoase. Bucurați-vă de roadele unei munci sistematice care o să vă aducă satisfacții încă mult timp! Investiți toate resursele în starea dumneavoastră de bine, ca și noi la rândul nostru să ne bucurăm de o stare de bine concretă, împreună cu dumneavoastră! Vă felicit și vă îmbrățișez! Ani de pensie îndelungați, cu multă, multă sănătate!

Au urmat vizionarea filmului retrospectiv ”Mersul trenurilor”, luări de cuvânt din partea invitaților și o scurtă recepție. 

La sfârșitul activităților, în semn de recunoștință pentru poezia primită în urmă cu patruzeci de ani, doamna învățătoare Hobjilă Maricela a continuat versurile extrem de mișcător:

 

”Și iată, după patruzeci de ani,

Firava rămurică a crescut ram.

Înconjurată de iubirea voastră,

Am devenit și zveltă și măreață.

Clipele de-odinioară

S-au adunat în ani și în povară.

Dar amintirile, la bine și la greu,

S-au scris în cartea sufletului meu.

 

Primii pași în meseria de învățător

Lăsat-au amintiri, presărate cu mult dor.

An după an, pas după pas,

Venit-a timpul și de bun rămas!

 

Rămâi cu bine, dragă meserie,

Alți tineri, ca mine vor să fie.

Ai fost în visul meu de mică,

Te las acum... că sunt bunică!

 

Flori frumoase am mângâiat

An de an le-am protejat

Și chiar de toate au plecat

Dragile flori, nu s-au uscat.

Sute de flori, cu minți luminate,

Cu mine au deschis prima lor carte.

La plecare au primit o cheie:

Taina-înțelpciunii să o descifreze.

 

Și chiar de uneori le va fi greu

Le voi fi mereu alături și eu.

Când vor scrie ”A” sau ”mamă”

Se vor gândi la a lor ”doamnă”.

 

Drumul drept în carieră l-am urmat

Dar, azi într-o răscruce am intrat.

Fericită, apuc pe un alt drum.

Vă pun pe toți! Și acum, pun PUNCT.”

 

Doamnă învățătoare Hobjilă Maricela, VĂ MULȚUMIM!