vineri, 28 martie 2025

Proiect educațional extrașcolar "Vizită la librărie"

Elevii clasei a III-a de la Școala Gimnazială Stroiești - membri ai Clubului de Lectură "Șoricel de bibliotecă" - alături de pr.prof.înv.primar Rusu Toader sunt încântați să împărtășească rezultatele proiectului educațional extrașcolar "Vizită la librărie”, desfășurat vineri - 28 martie 2025 - o inițiativă menită să cultive și să întrețină pasiunea pentru lectură și, în egală măsură, să redeschidă porțile către lumea fascinantă a cărților.

Dintre obiectivele atinse ale proiectului amintim:

- elevii au descoperit istoricul librăriilor a căror vechime se întinde până acum 2300 de ani;

- cu ajutorul personalului librăriei, ei au explorat diversitatea genurilor literare și au descoperit noi autori și titluri;

- copiii au învățat despre organizarea unei librării și despre rolul acesteia în comunitate. 

Proiectul a atins și obiective multidisciplinare: cum călătorim cu mijloacele de transport în comun, plata biletului de călătorie, respectarea regulilor de circulație, cum ne comportăm la restaurant, etc.

Vizita la librărie a fost o experiență interactivă, în care elevii au interacționat cu librarii și au explorat rafturile pline de cărți. După momentul de prezentare, ei au avut posibilitatea de a alege o carte pe baza criteriilor de lectură ale clubului, iar pentru a da greutate emoțională și financiară opțiunilor, cărțile au fost achiziționate cu ajutorul bănuților din pușculița proprie. Copiii au descoperit că publicațiile au prețuri foarte avantajoase, iar cititul poate fi o pasiune ușor de întreținut, de aceea unii dintre ei au profitat de ocazie și și-au completat biblioteca personală cu mai multe volume.

Proiectul contribuie la creșterea interesului pentru lectură în rândul elevilor, aceștia fiind motivați în lectură de propriile alegeri.

Mulțumim echipei de la Librăria Alexandria Suceava (Centru) pentru prezentarea facilă și pentru răbdarea arătată! 

Mulțumim părinților pentru sprijinirea activității! Mulțumim elevilor participanți pentru modul de organizare și comportamentul exemplar! Mulțumim doamnei director prof. Ciuc Maria pentru avizarea proiectului!

Ne propunem să organizăm și alte activități care să impulsioneze lectura și cultura.

Vă mulțumim tuturor și vă invităm să ne însoțiți în călătoria noastră în lumea sacră a cărților!

A consemnat,

Pr.prof.înv.primar Rusu Toader









Târgul Ofertelor Educaționale 2025

Târgul ofertelor educaționale este un eveniment important pentru elevii de clasa a VIII-a, care se pregătesc să facă pasul spre învățământul liceal. Acest târg oferă o oportunitate unică de a explora diversele opțiuni educaționale disponibile, de a interacționa cu reprezentanți ai liceelor și de a obține informații esențiale pentru luarea unei decizii informate.

Iată câteva aspecte cheie ale unui astfel de eveniment:

- prezentarea ofertelor educaționale: liceele participante își prezintă profilurile, specializările și programele educaționale, evidențiind punctele forte și particularitățile fiecărei instituții; elevii și părinții pot afla informații despre disciplinele studiate, activitățile extracurriculare, facilitățile oferite și perspectivele de carieră;

- interacțiunea cu reprezentanții liceelor: elevii au ocazia de a discuta direct cu profesori și elevi ai liceelor, de a pune întrebări și de a obține răspunsuri personalizate; această interacțiune directă ajută la clarificarea aspectelor neclare și la formarea unei impresii reale despre atmosfera și specificul fiecărui liceu;

- obținerea de materiale informative: liceele pun la dispoziție pliante, broșuri și alte materiale informative, care conțin detalii despre oferta educațională, criteriile de admitere și alte aspecte relevante; aceste materiale reprezintă o resursă valoroasă pentru elevii și părinții care doresc să analizeze comparativ diversele opțiuni;

- participarea la activități interactive: unele licee organizează ateliere, demonstrații sau alte activități interactive, care permit elevilor să experimenteze direct specificul anumitor specializări; aceste activități practice contribuie la o mai bună înțelegere a domeniilor de studiu și la descoperirea propriilor aptitudini și interese;

- consiliere și orientare: târgul oferă și servicii de consiliere și orientare școlară, unde specialiști îi pot ajuta pe elevi să își clarifice opțiunile și să ia decizii în concordanță cu abilitățile și aspirațiile lor; participarea la târgul ofertelor educaționale este un pas important în procesul de alegere a liceului potrivit; elevii și părinții sunt încurajați să profite de această oportunitate pentru a se informa, a explora și a lua o decizie înțeleaptă pentru viitorul educațional.

Elevii claselor a VIII-a A și a VIII-a B de la Școala Gimnazială Stroiești, însoțiți de prof.diriginte Rîpan Laura Adriana și prof.diriginte Ciobanu Cristina Gabriela, au participat în ziua de vineri - 28 martie 2025, la Târgul Ofertelor Educaționale 2025 organizat la Shopping City Suceava. Elevii și profesorii organizatori s-au bucurat de sprijinul doamnei director prof. Ciuc Maria.

Considerând că intermedierea evenimentelor de orientare în carieră este extrem de valoroasă, mulțumim elevilor participanți pentru efortul prezenței, iar profesorilor diriginți pentru implicare și sprijin! 

Aprecieri tuturor părinților care sunt alături de copii, în acest moment atât de important pentru viitorul lor educațional și profesional!

Mult succes tuturor!























joi, 27 martie 2025

ORAR SĂPTĂMÂNA VERDE 2024-2025

În perioada 07-11 aprilie 2025, la Școala Gimnazială Stroiești și structurile aferente se va desfășura Programul Național SĂPTĂMÂNA VERDE.

În urma investigării intereselor și voilor copiilor, părinților și cadrelor didactice, activitățile se vor desfășura respectând un orar special, întocmit în conformitate cu propunerile factorilor educaționali. 

ORARUL ACTIVITĂȚILOR PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR







ORARUL ACTIVITĂȚILOR PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR








ORARUL ACTIVITĂȚILOR PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL