luni, 7 aprilie 2025

Filele jurnalului unui "Om din popor"...

Sunt multe motive pentru care scrii o carte. Eu am găsit trei motive. 

Primul motiv: volumul de poezii este unul aniversar. Încet, încet, schimb prefixul (40). Al doilea motiv derivă din înțelepciunea populară care arată despre om că "trebuie să planteze un copac, să sape o fântână, să construiască o casă și să dea naștere unui copil". Completez acest aforism cu "omul trebuie să scrie o carte". Motivul al treilea este un pic mai egoist, lansarea unei cărți oferindu-mi o certificare a statutului de scriitor. Conștient fiind că există "mulți poeți printre poieți", sper să nu fiu unul...

Am ales poziționarea numelui înaintea prenumelui, nu dintr-un moft, ci pentru că volumul este dedicat familiei mele.

Ambivalența titlului este intenționată. Sunt și "om din popor" și "om din topor".

Cea mai mare bucurie a oricărui scriitor este atunci când descoperă frumusețea gândurilor scrise despre el. 

Am ales să colecționez aici filele jurnalului unui "Om din popor" pentru a rămâne dovezi imanente ale unui eveniment ce a creat doar emoții pozitive.

"Cu o atitudine smerită părintele învățător Toader Rusu reușește să își poarte cititorii printr-o atmosferă luminoasă și prietenoasă, de la copilăria inocentă, spre tinerețe și maturitate, totul petrecându-se pornind de la frânghia subțire a credinței autentice, coerente și vindecătoare, până la libertatea spiritului.

Îmi permit să parafrazez un scriitor și să descriu cartea părintelui printr-o metaforă. Pentru cititori, cartea se aseamănă cu un hol pe care se deschid uși ale unor camere: copilăria, tinerețea, dragostea, școala (descrise atât de sugestiv), tristețea, credința, tradiția, libertatea, recunoștința sau neputința. Unii vor rămâne pe hol. Alții vor ști la ce ușă să bată...

Poezia e hrană pentru suflet așa cum este și rugăciunea. Volumul de poezii se deschide cu poezia "Binecuvântare", apoi cu poemul "Cine este Dumnezeu?", poezii ale copilăriei, când părintele îl descoperă pe Dumnezeu în perioada inocenței. Apoi, mai târziu, ca un creștin adevărat nu îi este frică să-I adreseze lui Dumnezeu întrebări incomode: "Și dacă nu sunt eu, cine e cel trimis în gândul meu?", sau "Ce e mai virtual? Soldul cu două cifre și o virgulă sau omul cu o singură existență și două dimensiuni ale sufletului?".

Suntem capabili de memorie și conștientizare a faptului că suntem liberi în măsura în care suntem responsabili. Poezia ne oferă perspectiva că ne aflăm într-o conexiune permanentă iar intențiile și acțiunile noastre creează lumea. Avem în interiorul nostru un spațiu al cărui garant e Dumnezeu. Configurându-L, devenim la rândul nostru creatori prin valorificarea talentului pasiunilor și harului. 

Poezia e un joc imprevizibil al destinului propriu, dar mereu în relația cu lumea cea mare, cu realitatea obiectivă.

Sesizăm cum sentimentele se așează în versuri, așa cum notele muzicale sunt scrise pe portativul ce leagă văzutul cu nevăzutul. Versul născut cântă pe corzile sufletului nostru, făcându-l să trăiască emoția. Parcă în poezia părintelui învățător se întâlnesc trei arte: muzica, pictura și, desigur, poezia. Poezia aceasta ne salvează și ne însoțește, cu ea ne odihnim, încetinim ritmul, ne oprim din alergarea spre nicăieri... 

Am simțit că poezia trezește conștiințe, ne întreabă cine suntem? Fără vise, fără iluzii, fără speranțe, fără Eminescu, fără tradiții, fără dragoste, fără școală, fără învățători, fără strămoși, fără credință? 

Cartea aceasta creează punți către celălalt, ne cheamă să fim atenți. Are amploare și intensitate, e sugestivă tocmai prin simplitate... Și câte alte trăiri ar mai fi de amintit... Gândurile nu se mai opresc... Admirație și recunoștință! De la grafică, la subiectul în sine, la copertă, la ilustrații de excepție...

O carte captivantă și motivațională!"

(Profesor Cristina Popescu)

"Sunt extrem de bucuroasă să fiu astăzi alături de dumneavoastră, la un moment atât de important, atât pentru autorul acestei lucrări, cât și pentru comunitatea noastră culturală. Lansarea unei cărți reprezintă nu doar un eveniment literar, ci și o celebrare a talentului, a pasiunii și a dedicării pentru cuvântul scris. Astăzi, suntem aici pentru a explora universul poetic al unei persoane care îmbină armonios creativitatea literară cu vocația didactică – profesor preot Toader Rusu. Toader Rusu nu este doar un creator de cuvinte, ci și un mentor, un cadru didactic pasionat, un om care, prin fiecare lecție, nu doar transmite cunoștințe, dar și inspiră noi perspective asupra lumii. Cuvintele sale reflectă gânduri profunde, idei inovative, și o viziune asupra educației și a artei. Aceste versuri sunt rezultatul unei minți curioase, mereu în căutare de noi forme de expresie, și al unui suflet dornic să împărtășească frumusețea cu ceilalți.

Poezia sa este mai mult decât o formă de artă – este o invitație la reflecție, o provocare adresată celor care au curajul să se lase purtați de cuvintele sale și să privească dincolo de aparențe. Cu un stil unic, autorul reînvie imagini, metafore și simboluri care trezesc emoții puternice și provoacă la introspecție. Fiecare pagină a acestei cărți este o fereastră deschisă către un univers fascinant, unde se întretaie gândurile de zi cu zi cu profunzimea sentimentelor și a ideilor inovatoare.

În calitate sa de cadru didactic, dumnealui reușește să inspire și să formeze minți tinere, dar, în același timp, prin poeziile sale, arată că învățătura nu este niciodată separată de arta vieții, de capacitatea de a vedea lumea cu ochi noi, cu inima deschisă.

Prin această carte de poezii care a văzut lumina tiparului și pentru a fi împărtășită cu noi astăzi, colegul nostru demonstrează încă o dată aplecarea și angajamentul dumnealui față de cultură, față de educație, dar și față de frumusețea artei care poate schimba, în mod subtil și profund, percepțiile noastre asupra lumii. Este un moment de recunoaștere a talentului, dar și al muncii neobosite de a explora neîncetat noi orizonturi ale expresiei artistice.

Structurarea volumului în zece părți, care pornește din copilărie și ajunge până la maturitatea sentimentelor, oferă o viziune fascinantă asupra evoluției interioare a fiecăruia dintre noi. Fiecare parte a acestui volum reprezintă o etapă a vieții, cu frumusețea și complexitatea ei unică, iar această progresie temporală nu doar că reflectă creșterea personală, dar și o schimbare profundă în modul în care înțelegem iubirea, tristețea, credința, recunoștința și alte sentimente fundamentale. 

Vă invit să citiți aceste poezii cu mintea și cu sufletul deschise, să permiteți cuvintelor să vă ghideze într-o călătorie care este, fără îndoială, una a descoperirii, a înțelegerii și, poate, a schimbării.

Felicităm pe colegul nostru pentru această realizare remarcabilă. Cu siguranță, poezia dumneavoastră va lăsa o amprentă durabilă în inimile celor care o vor citi. Și, în același timp, vă mulțumim pentru că  împărtășiți darul cu noi, deschizându-ne o fereastră către un univers plin de frumusețe, inteligență și sensibilitate.

Vă mulțumesc tuturor pentru că ați venit să celebrați acest moment al artei și educației alături de noi. Să continuăm să sprijinim și să încurajăm astfel de inițiative care ne îmbogățesc cultura și spiritul!"

(Director prof. Maria Ciuc)

"Un eveniment de suflet în comunitatea noastră stroieșteană!

Astăzi, la Căminul Cultural din Stroiești, am avut bucuria și onoarea de a participa la lansarea de carte a domnului profesor, învățător și preot Rusu Toader, dascăl al Școlii Gimnaziale Stroiești.

Părinți, elevi, cadre didactice și doamna director ne-am adunat cu emoție și admirație în suflet pentru a-i fi alături la această reușită deosebită. Suntem profund mândri de domnul Rusu Toader – o valoare autentică a comunității noastre, un om care ne inspiră prin tot ceea ce face.

Caracterizat de toți ca "un om din topor", un om dintr-o bucată, cu puternice valori morale și creștine, Toader Rusu este mai mult decât un învățător: este un exemplu de conducere, de verticalitate, de ghidare a minților tinere.

Îi mulțumim pentru dedicare, pentru luminarea atâtor generații și pentru că ne arată, zi de zi, ce înseamnă să fii un lider autentic și un om al comunității.

Felicitări! Sunteți un dar pentru comunitatea noastră!

( Ioana Mocriciuc, președinte în Comitetul Reprezentativ al Părinților)

"A fost sărbătoare mare astăzi la Școala Gimnazială Stroiești. Cu toții am fost martori la o realizare deosebită, lansarea volumului 《Om din popor》, prima carte de poezii a învățătorului Toader Rusu. 

Poemele lui nu doar că ne deschid orizonturile, ele ne oferă o speranță și ne învață că fiecare dintre noi poate să creeze și să viseze. Fiecare dintre noi are propriul drum de urmat, iar cuvintele pot reprezenta un far care să ne ghideze. 

Citind cărți, citind poezii, elevii noștri pot deveni la rândul lor, stroieșteni mari și valoroși, asemeni domnului învățător, cel care ne oferă un model viu de pasiune și perseverență.

De-a lungul anilor, învățătorul Toader Rusu a devenit un veritabil maestru în arta comunicării, iar acest lucru  impune standarde înalte celor din jurul lui. Cuvintele lui au greutate, ritm și profunzime, iar a continua să fii la înălțime după ce vorbește el, poate fi o adevărată provocare.  

Cu toate acestea, suntem convinși că simplitatea vorbelor noastre este mai valoroasă  pentru el decât orice metaforă elaborată. Și dincolo de întâmplarea prin care se face a fi soțul meu, așa cum îi place lui să  spună, sunt profund recunoscătoare că e colegul nostru, învățător dedicat și om de bază al Școlii Gimnaziale Stroiești. 

Consider că poezia lui nu doar că aduce un plus de valoare comunității stroieștene, dar poate inspira și elevii școlii noastre, învățându-i să aprecieze frumusețea cuvintelor și puterea lor de a transmite emoții.

Apreciem cu toții dragostea nelimitată pe care o arată necontenit Stroieștiului și îi mulțumim pentru că întotdeauna ne provoacă să facem mai mult.  

Vă încurajez să faceți rost de volum, să-i citiți poeziile, să vă imaginați și să transformați cuvintele în adevărate punți către un viitor propriu cu adevărat strălucit! 

Toader Rusu, știi cât de mândră sunt cu tine! Mi-aș dori ca versurile tale să ajungă la inimile cititorilor, să ofere inspirație elevilor și celor din jur, pentru ca, zi de zi, să creștem și noi, odată cu tine! 

Felicitări pentru tot ce dăruiești prin cuvintele tale!"

(Prof. Lilioara Mariana Rusu)

Gândurile și aprecierile nu s-au oprit aici. Am apreciat simbolistica și etimologia  evocate de domnul profesor Ovidiu Huțuleac. Reprezentativă a fost și concluzia domnului primar Mihai Senic: "Ajungem la un punct, unde reușim să ne urmăm visul nostru. Alții și vocația, cum este cazul părintelui profesor Rusu Toader."

Toate aceste evidențe le-am sortat și așezat cu grijă în cufărul inimii mele.

Descopăr, de multe ori că timpul nu mai îmi este prieten și, în plus, sunt surprins de fiecare dată de gesturile celor din jur.

Așa că, permiteți un mesaj de gratitudine, chiar dacă vine mai târziu. Vă mulțumesc pentru prezență, fizic sau în spirit.

Mulțumesc elevilor vorbitori pentru prezentarea plină de emoție, dar și tuturor elevilor pentru răbdare și cumințenie! Mulțumesc pentru energia pozitivă împrăștiată în comunitatea noastră școlară! 

Dacă există un cuvânt mai frumos și mai înalt decât MULȚUMESC, vi-l adresez cu toată recunoștința!

Să aveți bună răsplată!

(A consemnat pr.prof.înv.primar Rusu Toader)

































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu