miercuri, 7 februarie 2024

#ZICI2024

În data de 07 februarie 2024, la Școala Gimnazială Stroiești, s-a desfășurat Proiectul Educațional "Ziua Internațională a Cititului Împreună" - ZICI2024. 

Lansată în anul 2010 de către Asociația LitWorld, având scop principal poziționarea literației ca drept fundamental al omului, "World Read Aloud Day" - în traducere exactă "Ziua Mondială a Citirii cu Voce Tare" - își propune să transforme prima zi de miercuri din luna februarie a fiecărui an într-un festival al lecturii, celebrat de cititorii din peste 170 de țări.

Parteneriatul dintre Biblioteca Școlară, Grădiniţa cu Program Normal Stroiești și Școala Gimnazială Stroiești a adus împreună peste 80 de elevi și preșcolari și 5 cadre didactice. 

Doamna educatoare Iurcu Gabriela Elena, alături de doamnele prof.înv.primar Bondar Adriana Elena și prof. Rusu Lilioara Mariana (bibliotecarul școlii) au realizat activitatea "Citim împreună". Copiii participanți au vizionat filmulețe introductive, au citit povești, au completat fișe și au primit cadouri interesante - semne de carte personalizate.

La clasa a doua, domnul profesor Matei Claudiu Ionel și pr.prof.înv.primar Rusu Toader au încurajat citirea unor texte religioase, au insistat asupra citirii cu voce tare, au pledat pentru lectura conștientă și au urmărit filmulețul educativ "Ce se întâmplă în creierul tău când citești?"

La Școala Primară "Ilie Grămadă" Zaharești, doamnele prof.înv.primar Foca Brîndușa  și Cocriș Ana Maria au implicat elevii în activitatea integrată "Cercul de lectură" utilizând resurse de la Centrul tematic Bibliotecă.


"... nu ieste alta şi mai frumoasă, şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor..." (Miron Costin)

























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu