marți, 31 mai 2016

Prof. Huțuleac Ovidiu - finalist în Liga Profesorilor Excepționali

Liga Profesorilor Excepţionali, iniţiativă a Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, a ajuns la cea de a treia etapă. Din sutele de cadre didactice înscrise în concurs a fost selectat  un număr  de 30 de profesori, fiecare dintre ei cu şanse serioase de a intră în marea finală.

Domnul  Huțuleac Ovidiu, profesor de matematică la Școala Gimnazială Stroiești,  este finalist al acestei ediții. Începând din 30 mai şi până pe 5 iunie are loc perioada de voting online care va selecta doar 10 candidați pentru marea finală. Școala noastră își arată susținerea pentru domnul profesor Huțuleac Ovidiu și de aceea vă invită să îi acordați un vot accesând pagina http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2016/05/hutuleac-ovidiu/ și apăsând butonul DA.


        ”Sunt cadru didactic din 1995, timpul petrecut până acum în învățământ fiind împărțit în mod egal între anii în care am fost învățător și anii de când sunt profesor de matematică. Am predat atât în mediul rural cât și în cel urban, în învățământul tradițional dar și în alternativa educațională Step by Step, acumulând astfel o multitudine de experiențe deosebite. În prezent sunt profesor la Școala Gimnazială Stroiești din județul Suceava. Am fost preocupat tot timpul de sporirea nivelului de atractivitate a activităților școlare observând încă din anii ’90 interesul elevilor față de lecțiile desfășurate cu sprijinul softurilor educaționale. Aplicațiile prezente în AEL m-au inspirat (nefiind chiar mulțumit de ele) sa creez propriile softuri educaționale, specifice matematicii gimnaziale. Aceste aplicații, puse la dispoziția tuturor doritorilor în mod gratuit pe site -ul INFORMATHGIM (https://sites.google.com/site/informathgim/home) constituie, consider eu, principala mea contribuție la dezvoltarea educației din țara noastră. Bineînțeles că sunt conștient de faptul că “matematica se învață cu creionul în mână” dar, în această societate informatizată în care trăim, creionul se așează în mână cu ajutorul tehnologiei. Astfel vom fi în pas cu societatea, și vom câștiga interesul elevilor noștri, pregătindu-i exact pentru ceea ce îi așteaptă.

         Încerc să realizez pregătirea elevilor într-un mod cât mai util și atrăgător.

        Aplicațiile realizate și prezente pe site -ul INFORMATHGIM le oferă elevilor un mediu plăcut și incitant pentru dobândirea și fixarea cunoștințelor. În altă ordine de idei, am încercat să le ofer, pe lângă cunoștințele transmise, și un exemplu moral și de comportament.” mărturisește domnul profesor Huțuleac Ovidiu pe pagina concursului.

Dintre activitățile desfășurate:

1.Lansare de carte ”Culegere de Geometrie – clasa a VI-a”, editată de prof. Huțuleac Ovidiu, specialitate matematică. 
Culegerea a apărut la Editura StudIS Iași, cu ISBN 978-606-775-191-8, și cuprinde noțiuni teoretice, aplicații practice și o listă de soluții la partea aplicativă. Se remarcă stilul  oral, accesibil, figurile geometrice realizate de autor, precum și conținutul structurat: dreptele, unghiurile, perpendicularitatea, paralelismul și proprietățile triunghiurilor. ”Am încercat să o fac cât mai accesibilă și cât mai ușor de înțeles. Se regăsesc în cuprins o mulțime de figuri și desene reprezentative, explicații cu privire la instrumentele de lucru utilizate în geometrie. Geometria nu este ceva de speriat. Dovada: numărul de pagini al culegerii, materia pentru clasa a VI-a este surprinsă în aproximativ 100 de pagini. Atunci când geometria este abordată pas cu pas este foarte ușor de înțeles și aplicat.” a mărturisit domnul prof. Huțuleac Ovidiu. Doamna director, prof. Maria Ciuc i-a urat succes domnului profesor în editarea culegerilor pentru celelalte nivele de studiu. Doamna prof. Măriuța Barbaroș a recomandat achiziționarea culegerii. ”Se întâmplă foarte rar să poți cumpăra o carte și să obții și un autograf al autorului. Domnul profesor merită cu adevărat aprecierea noastră”. Autorul a fost nevoit să răspundă și întrebărilor din public: cât timp i-a luat scrierea acestei culegeri, când va începe să lucreze la următoarele culegeri, care este importanța geometriei în studiul matematicii, etc.


2. INFORMATHGIM - site de exersare online a aplicaţiilor matematice 

Domnul profesor  Huţuleac Ovidiu a pus la dispoziţia elevilor Şcolii Gimnaziale Stroieşti (şi nu numai lor) posibilitatea de a exersa online la disciplinele Algebră şi Geometrie.Pe pagină puteţi descoperi aplicaţii interesante de matematică : "distanţa dintre două puncte", "pătratul binomului", "recunoaşterea ipotenuzei", "înălţimea în triunghi", etc.
 
3. Participări la proiectele educaționale organizate în școală, desfășurarea de activități metodice, cercuri pedagogice, lecții demonstrative, etc. 

Felicitări și mult succes!

Un comentariu:

  1. Un om deosebit, devotat scolii, un domn Trandafir de alta data!Ma simt mandra ca suntem colegi!

    RăspundețiȘtergere