sâmbătă, 10 decembrie 2022

Pe urmele lui Ilie Grămadă , la 111 ani de la naștere

 ILIE GRĂMADĂ – REPERE BIOGRAFICE


Ø  10 decembrie 1911 – Se naște, la Zaharești, Grămadă Ilie, fiul lui Vasile Grămadă și al Paraschivei Mâțu

Ø  1917-1934 – Ilie Grămadă urmează cursurile Școlii Primare Zaharești, cursurile Liceului ”Ștefan cel Mare” Suceava (5 ani), Liceul Vatra Dornei (2 ani) și cursurile Facultății de Sociologie din cadrul Universității din Cernăuți

Ø  1938 Obținerea doctoratului în Litere și Filosofie cu lucrarea ”Teoria monadelor, Leibnitz – Ch. Renouvier”

Ø  1939Obținerea licenței în Limba și literatură română și Istorie

Ø  1941 – Obținerea licenței în Teologie

Ø  1941-1944   –  Ilie Grămadă se transferă la Suceava în cadrul Facultății de Teologie Cernăuți  (filiala) Suceava și predă la Catedra de filosofie și pedagogie; predă la Liceul ”Ștefan cel Mare” limba și literatura română ca profesor suplinitor

Ø  15 decembrie 1948 – Este încadrat la Universității ”Al. I. Cuza” Iași, în cadrul Facultății de Drept

Ø  1951-1959 – A activat ca secretar științific la filiala Iași a Academiei Române

Ø  1959-1969 – A fost numit director al Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” din Iași

Ø  1961 – Editura Științifică București publică lucrarea ”Cruciadele”

Ø  1967 – Apare lucrarea ”Teatrul Național Vasile Alecsandri Iași 1816-1966”, Editura Meridiane  București

Ø  1970-1975 – Este numit director al Societății Literare ”Junimea” Iași

Ø  1971 – Apare la Editura Junimea Iași lucrarea ”Franța lui Richeliu și Mazarin”

Ø  1 octombrie 1971  - Ilie Grămadă este numit profesor titular al disciplinei Istorie medie universală la Universitatea din Iași

Ø  1977 – Se pensionează din cadrul Universității ”Al. I. Cuza” Iași

Ø  1977-1999 – Lucrează ca profesor consultant în cadrul Universității din Iași

Ø  11 august 1999 – Ilie Grămadă moare la Iași, fiind înmormântat în Cimitirul ”Eternitatea”



SCURTĂ CRONOLOGIE A ȘCOLII ZAHAREȘTI


Ø  Octombrie 1890 – Se deschide Școala Poporală din Zaharești sub conducerea directorului Vasile Slușanschi

Ø  1893-1897 – Ion Grămadă, ”eroul de la Cireșoaia”, urmează cursurile  școlii din Zaharești

Ø  1902 – Unitatea școlară capătă titulatura de ”Școală cu două clase”

Ø  1904 – Directorul Modest Buliga începe lucrarea ”Cronica Școlară Zaharești”

Ø  25 septembrie 1905 – Se inaugurează corpul școlii (actualmente școala veche) în prezența inginerului Karl Muller și a directorului Eugen Avram

Ø  1918-1922 – Ilie Grămadă parcurge cursurile școlii din Zaharești

Ø  1924 – Are loc trecerea la titulatura de ”Școala elementară de 7 clase”

Ø  18 ianuarie 1934 – Se înființează Școala din Părăul Vătafului

Ø  1949-1960 – Unitatea devine ”Școală Primară”

Ø  1961 – Se revine la titulatura de ”Școala elementară de 7 clase”; se înființează cursuri de 8 clase

Ø  1963 – Are loc darea în folosință a corpului nou (latura nord), în timpul directoratului doamnei prof. Țurcanu Paraschiva

Ø  1978 – Se introduc, potrivit legii, cursuri obligatorii de 10 clase

Ø  1990 – Are loc reducerea învățământului obligatoriu la 8 clase

Ø  După 1990 – Datorită numărului mic de elevi, învățământul se desfășoară în sistem ”simultan”

Ø  2001 – Unitatea revine la titulatura de ”Școală Primară”

Ø  2002 – Școala din Zaharești își pierde personalitatea juridică devenind structură a Școlii Gimnaziale Stroiești

Ø  2005 – În semn de recunoștință, școala zahareșteană primește numele Școala Primară ”Ilie Grămadă” Zaharești, la inițiativa dl. viceprimar Băițan Ion

Ø  2018 – Școala Primară ”Ilie Grămadă” Zaharești intră într-un program amplu de reabilitare prin fonduri europene și guvernamentale, datorită domnului primar Senic Mihai, director doamna prof. Ciuc Maria

Informații culese și adunate în broșura ”Pe urmele lui Ilie Grămadă” de  prof.înv.primar Rusu Toader, cu ocazia sărbătoririi a 111 ani de la nașterea marelui cărturar zahareștean






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu