miercuri, 20 noiembrie 2019

Ziua Ștafetei 2019

36 de elevi din gimnaziul Școlii Stroiești și 24 de profesori au participat la un proiect ambițios pentru comunitatea școlară: predarea și primirea ștafetei în cadrul Programului Național ”Ziua Ștafetei 2019” organizat în România de Fundația ”Terre des Hommes” Elveția.

Proiectul s-a desfășurat la nivel național în perioada 18-22 noiembrie 2019, însă pentru a nu perturba calitatea actului educativ, dar și datorită numărului mare de profesori și elevi implicați, școala noastră a extins programul pentru săptămâna 25-29 noiembrie 2019.

Conceptul campaniei este unic. Sub îndrumarea unui coordonator, copiii și tinerii din aceeași comunitate  își aleg meseriile pe care vor să le preia. Coordonatorul unui  grup identifică mentorii potriviți (profesioniștii care vor preda ștafeta meseriei) și facilitează predarea-preluarea ștafetei într-o zi stabilită prin consultarea tuturor părților.

Pentru această ediție a proiectului cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Stroiești și-au manifestat disponibilitatea de a preda ștafeta, iar elevii au putut alege dintr-o varietate de discipline și profesori. Coordonatorii la nivelul școlii, mentori  la rândul lor, prof. Rusu Toader, prof. Rusu Lilioara Mariana și Holotă Maria au centralizat opțiunilor elevilor și au intermediat predarea și primirea ștafetei.

Mentorii, începând cu doamnele educatoare, profesorii din învățământul primar și continuând cu profesorii de gimnaziu, incluzând și personalul auxiliar, au preluat învățăceii, au desfășurat activitatea de mentorat, apoi au predat ștafeta. 

"Reacțiile participanților au fost extraordinare. Fiecare elev a avut de câștigat, iar profesorii și-au dezvăluit măiestria pedagogică. Trebuie să recunoaștem că 《rutina》 participării continue la ore îi face pe elevi să considere uneori insignifiant efortul didactic al profesorului . Un astfel de proiect nu face altceva decât să îi sensibilizeze și să îi responsabilizeze mai mult pe elevii novici, dar și pe elevii audienți. În condițiile de desconsiderare actuale, reabilitarea actului educativ începe tot de aici, din școală. Elevii vor înțelege munca unui profesor doar dacă sunt pentru puțină vreme profesori. Își vor forma o opinie pozitivă, pe care poate o vor transmite și altora. Considerăm că proiectul și-a atins obiectivele. Am avut un parcurs fascinant, cu un feedback extrem de motivant. Aceste premise ne încurajează să participăm și la edițiile viitoare." 

(prof. Toader Rusu, coordonator local)

Diseminare:




Coordonatele proiectului:

Programul a fost deschis de doamna prof. Laura Adriana Rîpan cu predarea ștafetei  pentru disciplinele limba și literatura română și Limba latină. De asemenea, domnul prof. Huțuleac Ovidiu a predat ștafeta pentru disciplinele Matematică și Informatică. Doamna prof. Burac Marinela a primit solicitări pentru predarea ștafetei la orele de limba engleză.

Foarte mulți elevi s-au îndreptat spre ciclul preșcolar unde doamnele educatoare Tifiniuc Saveta, Iurcu Gabriela și Bădeliță Ștefania Rita au făcut față cu succes tuturor solicitărilor.

Doamnele învățătoare Bondar Adriana, Rusu LilioaraHobjilă Maricela, Ostaficiuc Rozuca și Pșebilschi Cornelia sunt pregătite pentru predarea ștafetei în timpul acestei săptămâni și în timpul săptămânii viitoare.

Predarea ștafetei a fost realizată maximal de domnul profesor Ruști Florin Daniel și de doamnele profesor Maria Holotă, profesor Păiuș Daniela,  pentru disciplinele educație fizică, limba și literatura română și fizică.

La Școala Primară Zaharești , prof. Rusu Toader, Foca Brîndușa și Muscă Gabriela sunt pregătiți de predarea ștafetei.

În perioada imediat următoare, domnii și doamnele profesoare Ciuc Maria, Sabin Cristina, Ciobanu Cristina, Hațiegan Aida, Matei Claudiu, Sofian Alexandru, precum și personalul didactic auxiliar vor desfășura activitățile de mentorat și de predare/primire a ștafetei.


Felicitări elevilor pentru activitatea desfășurată! Succes elevilor pentru activitățile viitoare!
Felicităm cadrele didactice pentru implicare și mobilizare!












































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu