sâmbătă, 26 iunie 2021

Anunț: EXAMEN DE ÎNCHEIERE A SITUAȚIEI ȘCOLARE

Conform Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (art. 117 și 118):

Sunt declaraţi amânaţi, semestrial sau anual, elevii cărora nu li se poate definitiva situaţia şcolară la una sau la mai multe discipline de studiu/module din următoarele motive:

  • au absentat, motivat și nemotivat, la cel puţin 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un semestru la disciplinele/modulele respective.
  • au fost scutiţi de frecvenţă de către directorul unităţii de învăţământ în urma unor solicitări oficiale, pentru perioada participării la festivaluri şi concursuri profesionale, cultural-artistice şi sportive, interne şi internaţionale, cantonamente şi pregătire specializată;
  • au beneficiat de bursă de studiu în străinătate, recunoscută de Ministerul Educaţiei;
  • au urmat studiile, pentru o perioadă determinată de timp, în alte ţări;
  • nu au un număr suficient de calificative/note, necesar pentru încheierea mediei/mediilor sau nu au calificativele/mediile semestriale ori anuale la disciplinele/modulele respective, consemnate în catalog de către cadrul didactic, din alte motive decât cele de mai sus, neimputabile personalului didactic de predare.”
”Încheierea situaţiei şcolare a elevilor amânaţi pe semestrul al II-lea, a celor declaraţi amânaţi pe semestrul I care nu şi-au încheiat situaţia şcolară conform prevederilor alin. (1) şi (2) sau a celor amânaţi anual se face înaintea sesiunii de corigenţe, într-o perioadă stabilită de consiliul de administraţie. Elevii amânaţi, care nu promovează la una sau două discipline/module de studiu în sesiunea de examene de încheiere a situaţiei şcolare a elevilor amânaţi, se pot prezenta la sesiunea de examene de corigenţe.”

Elevii aflați în situațiile descrise mai sus pot participa la EXAMENUL DE ÎNCHEIERE A SITUAȚIEI ȘCOLARE aprobat de Consiliul de Administrație pentru perioada 28 iunie 2021 - 01 iulie 2021. 

Rugăm elevii aflați în situația de ”neîncheiat” pentru anul școlar 2020-2021 să păstreze legătura cu dirigintele/învățătorul clasei, să se informeze în legătură cu disciplinele de examen și nu în ultimul rând să fie prezenți la școală în ziua examenelor. 

MULT SUCCES!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu