joi, 13 iunie 2024

Eroii zilei...

"Un erou a trecut prin toate: nu e necesar să fie de neînfrânt, 
dar trebuie să fie neînfricat." 
(Andrew Bernstein)

Privind vremea de afară, ne aducem aminte de eroii neamului românesc a căror calitate unică a fost REZISTENȚA

În acest cuvânt se ascunde și un pic de RĂBDARE, un zvâcnet de ENERGIE, ZILE întregi în pas de marș, INIMA rănită de pierderea camarazilor, multă SUDOARE a frunții sub greutatea raniței, TINEREȚE ofilită de oroarea războiului,  un deosebit ECHILIBRU în luarea deciziilor,  mulți NORI negri pe cerul conștiinței, un ȚEL înalt de atins, o ACASĂ de apărat.

Pe lângă toate acestea, eroii au rezistat multor intemperii. Căldură insuportabilă, ierni grele, ploi interminabile, geruri ucigătoare. Doar gândul la efortul lor îl oprește pe om din blasfemia de a nu-și cinsti eroii.

Școala Gimnazială Stroiești și structurile acesteia au marcat Ziua Eroilor - 13 iunie 2024 în mod solemn. Elevi îmbrăcați în portul tradițional, cu flori și tricolor în mâini au participat la momente de recitare a unor poezii patriotice,  interpretare de cântece istorice, alături de rugăciunea și recunoștința arătată bravilor și vitejilor eroi. 

S-au remarcat în mod deosebit elevii Școlii Primare "Ilie Grămadă" Zaharești coordonați de prof.înv.primar Foca Brîndușa, prof.înv.primar Cocriș Ana Maria, prof.înv.preșcolar Muscă Gabriela și prof. Matei Claudiu.

La Școala Gimnazială Stroiești, elevii din învățământul primar (clasa pregătitoare - prof.înv.primar Bondar Adriana Elena și clasa a II-a - pr.prof.înv.primar Rusu Toader) au participat la momentul festiv de la Troița din curtea bisericii "Nașterea Maicii Domnului" unde au depus flori și au interpretat poezii și cântece patriotice. Tot aici, elevii clasei a VI-a au pregătit, sub coordonarea doamnei profesor Rusu Lilioara Mariana,  câteva momente poetice și lirice emoționante.

Pentru că vremea a fost imprevizibilă, activitățile s-au desfășurat și în clase. Sub coordonarea doamnei profesor Rîpan Laura Adriana, elevii din gimnaziul stroieștean (clasele a VI-a și a VII-a) au participat la activitatea "Ziua Eroilor - zi de recunoștință pioasă" prin interpretarea unor texte din opera marilor poeți români, într-un recital poetic și de audiție muzicală în cinstea eroilor neamului românesc.

Pentru aceste eforturi ale lor și nu numai, elevii noștri sunt EROII ZILEI,  întruchipând în mică dar deosebită măsură curajul, dedicarea și determinarea eroului absolut.

Recunoștință veșnică Eroilor Români!















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu